„Crezi că Jumătatea TA există?” O seară de speed dating în Constanța te poate face să îți cunoști perechea

 
Într-o epocă în care joburile acaparante și lipsa tot mai acută de timp fac din ce în ce mai dificilă găsirea unei jumătăți, au apărut servicii diversificate care să îi ajute pe cei cu probleme în dragoste.
 
Unul dintre aceste servicii este speed dating-ul, care presupune participarea unui numar egal de bărbați și femei, reuniți de organizatori în funcție de o serie de criterii de compatibilitate.
 
Astfel, mâine, începând cu orele 20.00, la Forte Life din Constanța poți participa la conversații unu la unu în care să te prezinți și, de ce nu, să îți cunoști jumătatea.
 
„Este o întâlnire în care oamenii vor avea conversații unu la unu. E un speed dating în care bărbații se vor perinda pe la masa fiecărei femei din încăpere și vor discuta, dar vor învăța să și asculte. În final, va fi o discuție deschisă cu toți participanții în care fiecare își va spune punctul de vedere cu privire la relația dintre o femeie și un bărbat, dar și cu privire la nevoile ei și ale lui”, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, organizatorul evenimentului, Marius Robert Dinu.
 
La sfârșitul sesiunii de speed dating, se strâng toate formularele primite la începutul evenimentului, iar apoi toți participanții primesc rezultatele întâlnirii: datele de contact ale fiecărei persoane cu care s-au potrivit în alegeri.
 
„În principiu punem accent pe discreție. Cine dorește va avea numărul de telefon al persoanei pe care a plăcut-o doar dacă și persoana respectivă a plăcut-o și dorește. Neapărat dacă doresc amândoi. Este cea de-a patra ediție, iar la fiecare ediție am încercat să o îmbunătățim pentru că am implementat feed-back-ul fiecărui participant”, a mai adăugat Marius Robert Dinu.
 
Taxa de participare este de 20 de lei care include o surpriză ce va fi primită în cadrul evenimentului.






Sursa foto:  tickera.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.