Crimă şocantă în cartierul CET Propunere de arestare preventivă faţă de Petrică Ciuciuleacă

În cursul zilei curente, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă faţă de Petrică Ciuciuleacă pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că în noaptea de 19/20 ianuarie 2015, în jurul orelor 24:00, în locuinţa sa din cartierul CET al municipiului Constanţa, unde victima venise cu un pachet de prăjituri, în cursul unui conflict spontan, generat de sentimentele lui de gelozie şi din cauza unei pretinse datorii băneşti neachitate a victimei către el, inculpatul a ucis-o pe fosta sa soţie, numita M.S., în vârstă de 45 de ani, pe care a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit în regiunile toracelui, abdomenului şi a membrelor superioare, astfel că i-a provocat multiple plăgi tăiate-înţepate ce au dus în scurt timp la moarte.

După săvârşirea faptei, însuşi inculpatul a sesizat autorităţile prin SNUAU 112 şi s-a predat organelor de  organele de urmărire penală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă în cartierul CET. Autorul spune că a sunat la Poliţie, dar nu l-a crezut nimeni. Cine a sesizat autorităţile

05 May 2016 4306

Crimă în cartierul CET! Instanţa a dictat peste două decenii de închisoare

24 Nov 2015 1518