Crin Antonescu Cei din PSD îl pot vota liniștiți pe domnul Hellvig, dacă vor un șef civil la SRI

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice în emisiunea „Butonul de Panică”, difuzată de B1TV, că îl cunoaște destul de bine pe Eduard Hellvig, propunerea lui Klaus Iohannis pentru preluarea conducerii SRI, și că este o nominalizare pe care o va vota cu toată încrederea.

„Socotesc propunerea domnului Iohannis una bună, întemeiată. Îl cunosc bine pe domnul Hellvig, de ani buni, și cred că e o propunere pe care eu, ca parlamentar, o voi vota cu toată încrederea (...)  Mi-e greu să spun dacă va fi majoritate. Nu sunt foarte în centrul acestor discuții, negocieri politice, nu am de unde să știu, dar presupun că odată făcută propunerea, probabil s-a făcut o anumită estimare și din partea președintelui cred că e o propunere care are mari șanse să treacă, având în vedere că este vorba despre un om care a fost prezent la vârful politicii în ultimii ani. Îmi închipui că cei din PSD nu îl iubesc neapărat pe domnul Hellvig, dincolo de asta, e un om cunoscut, i se cunosc convingerile, principiile, modalitatea de acțiune și cred că dacă cei din PSD doresc un șef civil la SRI, un om cu o cultură și o mentalitate politică democratică, cu adevărat e un om pe care îl pot susține liniștiți”, a declarat Crin Antonescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.