Cu girul senatorilor Aleşii neamului condamnaţi cu suspendare nu îşi pierd mandatul!

O vorbă  din popor spune aşa: „Corb la corb nu-şi scoate ochii”. Senatul a decis să respingă cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Statutul aleşilor locali, menţinând astfel varianta iniţială potrivit căreia aleşii condamnaţi cu suspendare nu îşi pierd mandatul. Decizia a fost luată cu 82 de voturi "pentru", 2 abţineri şi 27 de voturi "împotrivă".
 
Legea ce tocmai a primit girul senatorilor propune încetarea de drept a mandatului de consilier local, consilier judeţean, primar şi preşedinte al CJ să se producă doar în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsa privativă de libertate cu executare pentru sancţiunile de dare de mită şi luare de mită încetarea de drept a mandatului să se producă în cazurile de hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit legii, încetarea mandatului nu se aplică în cazul condamnărilor cu suspendare.
 
La începutul anului, undeva prin luna ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, această lege care modifică legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, motivând că, în formă transmisă spre promulgare, legea "ar putea afecta lupta împotriva corupţiei, precum şi eficientă cadrului legislativ în materie de integritate"
 
În cererea de reexaminare, şeful statului arăta că exercitarea funcţiilor de primar, consilier sau preşedinte al CJ de către o persoană condamnată penal, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu suspendare plasează sub semnul vulnerabilităţii exercitarea mandatului de ales local. Dar asta nu a contat pentru senatori.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dora

10 Jun, 2016 10:35

RUSINE!!!!!

c

08 Jun, 2016 19:00

Nație de tot rahatul! Să alegi pe toți penalii,după care să te plăngi că-ți este greu!

Articole asemanatoare

Se schimbă regulile pentru reparațiile auto? Iată ce înseamnă pentru șoferi

25 Mar 2024 2631

Senat Paşaportul simplu temporar se eliberează doar în situaţii de urgenţă

18 Mar 2024 601

Senatul a adoptat instituirea anului 2027 drept Anul "Ion I.C. Brătianu"

12 Mar 2024 462

Proiect aprobat de Senat Spațiile comerciale mai mari de 2.000 metri pătraţi ar putea fi obligate să dispună de centre de prim ajutor

11 Mar 2024 924

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 496

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 889

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 710

Proiect inițiat de Guvern privind energia eoliană offshore, adoptat de Senat

04 Mar 2024 593

Diane Vancea, realeasă președinte al Senatului Universității „Ovidius“ din Constanţa. Iată cine sunt cei doi vicepreședinți

29 Feb 2024 878

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 654

Alegerile au fost validate Iată componența noului Senat al Universității Ovidius din Constanța pentru mandatul 2024-2029

26 Feb 2024 1196

Azi vor fi validate candidaturile depuse Alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța pentru Senat

20 Feb 2024 1069

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 626

Remus Zăgan, ales președinte al Senatului Universității Maritime din Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1330

Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța, eveniment ce va marca Ziua Mondială a Limbii Elene

05 Feb 2024 797