Cu ocazia sărbătorilor Pensionarii îşi vor primi pensiile mai devreme

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a anunţat astăzi că în decembrie, pensiile vor fi plătite în avans, înaintea sărbătorilor, informează Mediafax.

Astfel, potrivit anunţului, toate pensiile vor fi plătite înainte de sărbători, în perioada 11 - 24 decembrie.

Potrivit sursei citate, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost decalate pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de sărbători.
 
"În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaţi la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenţii cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleaşi date ca în lunile anterioare, până în sarbatorile de iarnă", precizează MMFPSPV într-un comunicat de presă.
 
În sistemul public de pensii sunt înregistraţi 5.186.000 de beneficiari.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.