Cum a fost la întâlnirea lui Băsescu cu foştii colegi. Ce s-a servit şi ce amintiri au fost depănate

Petrecere cu o sută de invitaţi la vila de protocol de la Neptun. Preşedintele Traian Băsescu a fost gazda, iar alături de el au stat Maria Băsescu şi cele două fiice, Ioana şi Elena. Prilejul este sărbătorirea a 37 ani de la absolvirea Institutului de Marină din Constanţa.
Petrecerea era programată pentru ora 21:00. Chiar şi aşa, o parte dintre invitaţi au sosit la poarta vilei de protocol cu o oră şi jumătate înainte.

Ţinuta a fost una smart - casual. Domnii au îmbrăcat cămăşi şi pantalon lung, iar doamnele au purtat rochii trei sferturi. Muţi invitaţi au venit cu buchete de flori pentru prima doamnă care şi-a serbat onomastica în urmă cu doar două zile.  "Preşedintele este o gazdă excelentă!" spune un invitat. "Suntem colegi. Ne-am simţit bine întotdeauna. Am fost împreună şi pe Bricul Mircea, avem poze împreună de atunci. ne amintim şi noi de cele vechi, dar nu l-aş mai sfătui să meargă pe mare. Mai bine să urmeze linia politică", menţionează altul. 

Alţi colegi îşi aduc aminte de anii de şcoală.

"Nu dormeam într-o cameră, ci într-un adevărat hangar. Erau 120 paturi, iar Băsescu era ghiduş ca noi toţi." zâmbeşte complice un fost coleg. "Amintirile din şcoală nu se uită niciodată. Sunt cele mai superbe. Eu îmi aduc aminte cu plăcere de adunarea de seară, pentru Apel" spune un altul.  Dincolo de poarta metalică a vilei de protocol şi cortina groasă de arbori nu s-a auzit muzica. Invitaţii spun că în acest an nu au avut o formaţie sau o solistă care să destindă atmosfera. Muzica a fost cea a anilor '70. Invitaţii au servit mâncăruri româneşti. De la sarmale, la mici sau friptură, bucatele au fost pe alese. Invitaţii au recunoscut la final că preşedintele ştie să fie o gazdă bună şi că l-au văzut dansând de câteva ori cu soţia sa. 
Mai multe detalii pe adevarul.ro/locale/constanta.

sursa foto: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

contribuabil

18 Aug, 2013 18:27

Cine a platit nota de plata la petrecere ?

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 706

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4612

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 3448

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 754

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 528

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1645

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 675

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1396

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2042

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2626

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1289

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2819

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1672

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1447

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1394