Cum a fost sărbătorită la Tulcea aniversarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române (galerie foto)

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele Dumitru Mergeani au particpat, miercuri dimineață, începând cu ora 10.00, la manifestările organizate de Prefectura Tulcea și Garnizoana Tulcea cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Conform CJ TUlcea, 24 Ianuarie reprezintă momentul în care fostele principate Moldova și Țara Românească au format, la momentul 1859, România în prima sa formă, devenită, 59 de ani mai târziu, România Mare.

„Este un an de o mare importanță istorică pentru existența României de astăzi: în Anul Centenar, ne aplecăm cu deosebit interes asupra momentelor care au dus, în 1918, la unirea tuturor românilor între aceleași granițe“, a transmis președintele Horia Teodorescu.

Acum 159 de ani, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni. Lucrurile nu stăteau la fel de simplu în Ţara Românească, acolo unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, iar locţiitorii domneşti erau antiunionişti și Adunarea electivă era dominată de conservatori. Bucureștenii au fost, așadar, mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza. În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, pornind de la ideea că  textul Convenției de la Paris nu prevedea expres ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane distincte. Astfel, în urmă cu 159 de ani, Alexandru Ioan Cuza, votat în unanimitate, a devenit domnitor al celor două principate, iar, pe parcursul domniei sale, unirea Moldovei cu Țara Românească a fost recunoscută de către marile puteri.

„Este de datoria noastră, a urmașilor unor români care au scris istorie, să celebrăm aceste momente cu o înaltă semnificație istorică pentru devenirea României de astăzi. Este un privilegiu pentru noi să ne amintim cu respect de cei care au reușit să realizeze un deziderat împlinit, în totalitate, la momentul 1918“, a mai adăugat președintele Horia Teodorescu.

 
Spectacol organizat cu ocazia zilei de 24 Ianuarie
  
În continuarea programului festiv prilejuit de sărbătorirea Micii Uniri, Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu,  vicepreședintele Dumitru Mergeani și administratorul public al judeţului, Vasile Strat, au participat, începând cu ora 11.30, la spectacolul organizat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic „Baladele Deltei“ la Sala Polivalentă din municipiu.
 

„Este a treia oară în ultimele luni când ne întâlnim pentru a participa la astfel de evenimente: după 14 Noiembrie, Ziua Dobrogei, atunci când am sărbătorit, împreună, Unirea Dobrogei cu Patria Mamă, am avut  bucuria de a marca, tot împreună, Marea  Unire de la data de 1 decembrie 1918. Iată că, astăzi, ne vedem din nou și celebrăm un moment istoric cu o semnificație deosebită: unirea Principatelor Române. Este o onoare deosebită pentru noi să fim alături de tulceni și să marcăm, împreună, o zi cu o semnificație deosebită pentru istoria poporului românesc“, a transmis președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.


Au cântat, pentru publicul tulcean, Maria Ionescu Căpitănescu, Marius Ciprian Pop, Călin Brăteanu, Maria Stoianov și Grupul „Ethnos“ din Republica Moldova, Grupul Vocal „Cantus Libera“, Grupul Vocal „Magia Deltei“, Ansamblul Artistic „Baladele Deltei“, Ansamblul Folcloric de Copii „Dorulețul“.
 
Sursa foto: CJ Tulcea
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rezultatele „Cupa Unirii" la ping-pong, în cadrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza", Constanța

31 Jan 2024 544

24 Ianuarie 1859 – 165 ani de la Fondarea Statului Român Modern N. Iorga - „Ceea ce s’a făcut la 1859 este numai traducerea în fapt a ceea ce era în gând și în simțire de veacuri”

24 Jan 2024 5764

#Dobrogea145 Prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, manager Biblioteca Județeană „I.N. Roman“ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2023 852

IPJ TimișBilanț - 25.01.2023

25 Jan 2023 582

Constanța Ziua Micii Uniri a fost marcată prin discursuri, defilări și hore (GALERIE FOTO)

25 Jan 2023 1534

LIVE TEXT Manifestări dedicate împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române la Cumpăna, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Jan 2023 2518

LIVE VIDEO-TEXT Celebrarea Zilei Micii Uniri are loc în Piața Ovidiu din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Jan 2023 2632

Premierul Nicolae Ciucă „Unirea Moldovei cu Țara Românească sub același domnitor este un exemplu autentic de unitate a voinței românilor“

24 Jan 2023 1025

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac „Mica Unire - un impuls fără de care România de astăzi nu ar fi fost posibilă“

24 Jan 2023 1159

Cum va fi vremea în minivacanța de Mica Unire la Constanța

21 Jan 2023 1682

Manifestări festive la Cumpăna, de Ziua Unirii Principatelor Române

20 Jan 2023 1282

#Dobrogea144 Daniel Georgescu, director general al CN ACN SA, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2022 1556

Mircea Geoană, despre integrarea României în NATO - „Este familia naturală a României, este casa noastră“

24 Jun 2022 1103

Președintele Klaus Iohannis „În 1859, românii au ales să-și construiască viitorul în acord cu valorile și principiile europene“ (VIDEO)

24 Jan 2022 1468

Unirea Principatelor Române celebrată de jandarmii tulceni (GALERIE FOTO)

24 Jan 2022 1374