LIVE TEXT Cum arată bugetul Constanţei pentru anul 2018. Cu ce propuneri au venit participanţii la dezbaterea publică? (document + galerie foto)

Pe 22 decembrie 2017, pe site-ul Primăriei Constanţa a fost publicată proiecţia proiectului de buget, pe marginea căruia s-au primit propuneri ce trebuie discutate înainte de a trece prin comisii pentru a fi incluse în proiectul care va fi adoptat. 
 
Potrivit proiectului, cu sumele cuprinse în proiecţia de buget pentru anul 2018 se vor continua programele multianuale: reabilitarea tramei stradale, modernizarea infrastructurii, programul de plantări de arbori şi material dendrologic, asigurarea serviciului de dezinsecţie, achiziţia şi montarea de mobilier urban sau asigurarea funcţionării serviciului de salvamar.
 
Şi în 2018, în cadrul bugetului local, programele sociale sunt bine conturate - Programul „Respect“, premii pentru cei care împlinesc 80 de ani de viaţă şi 50 de ani de căsătorie, dar şi pentru cei care au ajuns la 90 şi la 100 de ani, rechizite pentru elevi şi ajutoare pentru încălzirea locuinţelor.

În 2018, Primăria Constanţa îşi propune să finanţeze mai multe activităţi artistice, cum ar fi: spectacole estivale, Festivalul Verii Mamaia, Festivalul Iernii, Revelion 2019, Zilele Municipiului, Ziua Copilului, Festivalul Etniilor Dobrogene, Ziua Pensionarului, Ziua Adolescentului, concursuri de teatru şi muzică, sportul de performanţă, dar şi Centenarul Marii Uniri.
 
Obiectivele majore ale anului 2018 vor fi:
modernizarea sistemului public de transport, continuarea lucrărilor la Pasajul Cumpenei, reabilitarea şi resistematizarea bulevardelor 1 Decembrie, 1 Mai, Alexandru Lăpuşneanu, Aurel Vlaicu, a şoselei Mangaliei şi a străzilor Soveja şi Dezrobirii. Urmează construirea sălii de sport polivalente, finalizarea lucrărilor la Parcul Arheologic şi la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, demararea lucrărilor de reamenajare a locurilor de joacă din municipiu, reabilitarea a trei creşe şi a unor cabinete medicale şi stomatologice din cadrul unor unităţi de învăţământ, reabilitarea faţadelor şi a acoperişurilor la clădirile proprietate publică sau privată a municipiului din zonele centrale şi din Piaţa Ovidiu, amenajarea spaţiului din faţa Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, elaborarea unei strategii energetice în special pentru instituţiile de cultură, de învăţământ şi medicale din municipiu şi începerea studiilor pentru amenajarea unei piste de biciclete în jurul lacului Tăbăcăriei.

Iată câteva cifre ale proiecţiei bugetare pentru 2018!
 
Venituri în sumă de 488.239 000 de lei;
Cheltuieli în sumă de 758.549.000 de lei;
Excedent la data de 31 decembrie 2017 în sumă de 270.310.000 de lei;

Bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2018 la venituri în sumă de 325.000 de lei şi la cheltuieli în sumă de 325.000 lei;
Bugetul creditelor externe pe anul 2018 la venituri în sumă de 100.000.000 de lei şi la cheltuieli în sumă de 100.000.000 de lei.

Cheltuielile în sumă de 758.549 000 lei, se alocă după cum urmează:
Investiţii - 16,8% - 127.311.000 de lei;
Asistenţă socială - 16,5% - 124.893.000 de lei;
Autorităţi executive - 13 % - 98.464.000 de lei;
Gospodărie comunală - 11,8 % - 89.382.000 de lei;
Protecţia mediului (salubritate) - 10,2% - 77.295.000 de lei;
Transporturi (RATC, Confort Urban) - 10,1% - 76.754.000 lei;
Cultură, spaţii verzi, sport - 8,1% - 61.649.000 de lei;
Învăţământ - 6,1%, - 46.488.000 de lei;
Protecţie civila, pază, poliţia locală - 4,6% - 34.559.000 de lei;
Sănătate - 2% - 15.105 mii lei;
Combustibil (subvenţii RADET) - 0,5% - 4.212.000 de lei;
Tranzacţii datoria publică locală - 0,3% - 2.204.000 de lei;
Evidenţa populaţiei - 287.000 de lei.
 
Asociaţia Elevilor a solicitat mai muţi bani pentru paza şcolilor
 
Asociaţia Elevilor din Constanţa susţine că principala cauză a recentelor incidente o constituie „refuzul constant al autorităţilor locale de a asigura paza unităţilor de învăţământ, încălcând flagrant prevederile Legii siguranţei în şcoli nr. 35/2007, care, prin art. 4, obliga Consiliul Local să aloce bani în vederea creşterii siguranţei acestora, şi ale Legii nr. 333/2003, care obligă autorităţile locale să asigure paza instituţiilor subordonate, deci inclusiv a unităţilor şcolare.

AEC a solicitat public primarului Constanţei şi consilierilor locali să prevadă credite bugetare în acest sens, astfel încât elevilor municipiului Constanţa să nu le mai fie pusă în pericol integritatea fizică atunci când sunt prezenţi la cursuri. Totodată, reprezentanţii elevilor constănţeni solicită autorităţilor locale creşterea fondului de burse prevăzut pentru anul 2018. Pentru anul în curs, ei solicită un fond de burse de 14,5 milioane de lei, cu următoarele cuantumuri: bursa de performanţă - 380 de lei/lună (20% din salariul minim pe economie); bursa de merit - 95 de lei/lună (5% din salariul minim pe economie); bursa de studiu - 285 de lei/lună (15% din salariul minim pe economie) şi bursa socială - 380 de lei/lună (20% din salariul minim pe economie).     

Menţionăm că Primăria a înregistrat în 2017 un excedent bugetar de aproximativ 300 de milioane de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza proiectul de  buget pe 2018 al municipiului Constanţa, care urmează să fie aprobat în şedinţa Consiliului Local din 15 februarie.
 
În sala „Remus Opreanu“ are loc chiar în acest moment o dezbatere publică pentru toţi cei interesaţi de acest proiect. 

UPDATE: ora 17.45


Cristian Cojocaru, de la clubul de rugby Tomitanii a mulțumit pentru bugetul alocat clubului și a ținut să menționeze că fără acești bani nu reușeau să facă performanță. Cojocaru a solicitat susținere financiară și pentru anul 2019 și a menționat că în prezent echipa ocupă locul I la divizia națională de rugby, iar 70% dintre membrii echipei sunt constănțeni. 

UPDATE: ora 17.35

La dezbaterea organizată de Primăria Constanța participă și Ciprian Stănescu, un student admis pe locurile pentru comunitatea rromă de la Facultatea de Drept a Universității Ovidius Constanța. Acesta a transmis faptul că își dorește ca din bugetul local să fie înființate centre de after-school pentru copiii rromi din Constanța. 

UPDATE. ora 17.10

La rândul său, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a declarat că și-ar fi dorit ca Bugetul pe siguranță să fie mai mare. 

Pe de altă parte, un constănțean, Radu Florin reclamă lipsa trotuarelor și a siguranței în timp ce taxele cresc. Acesta a mai întreabat pe ce capitole nu s-a cheltuit excedentul bugetar. În replică Decebal Făgădău i-a propus să citească toate acestea pe site-ul primăriei. 

În plus, cetățeanul a mai cerut reducerea bugetului pentru protecție socială. 

UPDATE. ora 16.55

Remus Negoi, de la USR a menționat în cadrul dezbaterii că la Constanța bugetul pentru asistență socială este dublu față de cel de la Iași. Acesta a mai precizat că în proiectul pentru anul 2018 al municipiului Constanța sunt prevăzute diverse sume alocate pentru mai multe proiecte de fezabilitate. 

”De ce sunt atâtea studii de fezabilitate. Nici nu am avut răbdare, sincer să fiu, să le citesc până la capăt. Sunt cel puțin zace puncte cu studii de fezabilitate pentru absolut orice. De exemplu, la capitolul 51 sunt trei puncte care alocă suma de 1,2 milioane de lei pentru diverse trasee cum ar fi Gara CFR - Mamaia. Iertați-mă dar nu am înțeles pentru ce anume se fac!” - a menționat Remus Negoi. 

Acesta a mai precizat că în bugetul pentru aul 2018 se observă faptul că învățământul este bugetat la același nivel cu Protecția Civilă și Poliția Locală. 

UPDATE. ora 16.45

În cadrul dezbaterii a luat cuvântul Alexandru Manda, de la Asociația Elevilor Constanța care a vorbit despre paza în unitățile școlare din municipiul Constanța. Acesta a menționat că de alocarea fondurilor pentru paza instituțiilor de învățământ este responsabil Consiliul Local Constanța. Alexandru Manda a adus în discuție și faptul că la majoritatea unităților de învățământ din Constanța părinții elevilor sunt nevoiți să contribuie cu diverse sume de bani pentru ca elevii să fie în siguranță la școală.

În ceea ce privește bursele școlare, Alexandru Manda a precizat că sunt mulțumiți de creșterea bugetului pentru acordarea acestor burse, cu toate că ar fi fost de preferat o creștere până la suma de 14 milioane de lei, în loc de 9 milioane de lei cât este prevăzut în bugetul pentru 2018. 

UPDATE: ora 16.30

În continuarea dezbaterii a luat cuvântul Cristian Farauanu de la Federația Tinerilor. Acesta a propus înființarea unui centru comunitar pentru tineret la Constanța, făcând trimitere astfel la programul de guvernare al PSD. Farauanu a dat drept exeplu faptul că la București, Consiliul General a înființat un astfel de centru care este deservit de 10 persoane. În replică, primarul Decebal Făgădău i-a transmis că în bugetul pentru 2018 este prevăzută suma de 200.000 de lei pentru capitorul tineret. 

De asemenea, Farauanu a reproșat autorităților locale că nu au publicat bugetul cu 15 zile înainte ca acesta să fie votat. Decebal Făgădău a menționat că acest lucru nu a putut fi făcut pentru că a fost primită adresa finală de la Direcția Finanțelor Publice. Cu alte cuvinte se poate spune că ”statul” a împiedicat acest lucru. 

UPDATE. ora 16.18

Prima care a luat cuvântul în cadrul dezbaterii a fost Ramona Leonida care a declarat că vrea să încurajeze și să susțină câteva proiecte pe care le-a regăsit în proiectul de buget, printre care reamenajarea spațiului public din zona Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski sau reactualizarea planului urbanistic general al municipiului Constanța care nu a fost actualizat din anul 1999.

Ramona Leonida a mai propus elaborarea unei strategii pentru oamenii din cartierul Henri Coandă, mai exact pentru integrarea socială a acestora. 

UPDATE. ora 16.05

Dezbaterea a început. S-au înscris la cuvânt Ramona Leonida de la Coaliția ONG-urilor, Nicola Răzvan - persoană fizică, Cristian Farauanu - Federația Tinerilor, Alexandru Manda de la Asociația Elevilor Constanța și Remus Negoi, președinte USR Constanța.  

Dezbaterea este condusă de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău. Alături de acesta sunt prezenți viceprimarii Costin Răsăuțeanu și Dumitru Babu, dar și directorul economic al Primăriei Constanța, Marcela Frigioiu. 

Audiența este destul de redusă, deși Primăria Constanța a fost acuzată de disimulare și întârzierea publicării proiectului de buget local pentru 2018. 

Primarul municipiului Constanța prezintă capitolele din bugetul pe 2018. 


 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități preventive ale polițiștilor în incinta școlilor din Constanța

28 Mar 2024 17

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 81

Misiuni ale polițiștilor rutieri, în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi usturătoare

28 Mar 2024 147

Sămbătă, spectacolul „Ma dame”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

28 Mar 2024 161

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța

28 Mar 2024 175

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 202

Curentul electric oprit, pe bulevardul Mamaia, în Constanța (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 354

Doi bărbați au fost puși după gratii la Poarta Albă, județul Constanța. Ce fapte au comis

28 Mar 2024 234

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 256

Praful saharian este vizibil deasupra mării, la Constanța (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 480

LIVE Încep conferințele Dilema la Constanța. Ce subiecte sunt prezentate în prima zi (Galerie FOTO)

28 Mar 2024 284

Primăria Constanța Atenție, constănțeni! Mâine vor suna sirenele de alarmare publică

28 Mar 2024 287

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 415

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a bătut palma cu o firmă din Buzău pentru cadastrarea unor imobile ale județului (DOCUMENT)

28 Mar 2024 302

Volei. CSM Constanța Cristian Imhoff - „Suntem cam dezamăgiți că nu am acces în semifinale, dar continuăm lupta“ (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 416