Cum o ”vede” celebrul caricaturist constănțean Leonte Năstase pe Laura Bretan care a făcut furori la Românii au talent

”LAURA, o vedetă incontestabilă, un glas ce smulge lacrimile auditoriului, o prestație ce-a scos juriul din priză, o voce ce-i poate salva pe români de manele! Îi doresc numai LAURI pe toate scenele lumii!”, scrie, în urmă cu puțin timp pe pagina sa de Facebook celebrul caricaturist constănțean Leonte Năstase.
 
Explicația sa este, desigur, însoțită de un portret al tinerei Laura Bretan, fata de 13 ani, care i-a uimit pe jurați, pe spectatori și telespectatori, vineri seara, la Românii au talent.
Reamintim că Laura Bretan a ridicat o sală întreagă în picioare în momentul în care a început să cânte. Fetița i-a surprins pe toți cei prezenți și cu siguranță și pe cei din fața micilor ecrane. A venit modest îmbrăcată și destul de sfioasă spunând că îi dedică piesa bunicului ei care decedase de curând, de aici și până la începerea momentului artistic nimic nu prea că o mână de om poate face să plângă o mulțime de oameni de fericire.
Juriul s-a ridicat în picioare iar la finalul momentului au urcat alături de ea pe scenă spunând că așa ceva nu au mai văzut. Vocea Laurei i-a impresionat până la lacrimi pe majoritatea oamenilor din sală începând cu cei din juriu, Mihaela Rădulescu recunoscând că a vărsat prima lacrimă în primele secunde de când fata a început să cânte. 
http://romaniiautalent.protv.ro/video/romanii-au-talent-2016-laura-bretan-interpreteaza-melodia-o-mio-babbino-caro.html
Sursa foto: Facebook/Nastase Leonte

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Finala „Românii au talent”, sezonul 13. Cine a plecat acasă cu marele premiu de 120.000 de euro (VIDEO)

13 May 2023 1792

Cine sunt marii finaliști „Românii au talent“. Șase concurenți s-au calificat după ce-a de-a doua semifinală

06 May 2023 1522

Constanța Bianca Avram a cucerit inimile la „Românii au talent“. „Emoție, dans, bucurie! Ne revedem cu drag în finală! Să fie magie!“ (VIDEO)

03 May 2023 2570

O tânără din Cumpăna, județul Constanța pe lista primilor finaliști „Românii au talent“. Cine s-a mai calificat în marea finală (VIDEO)

29 Apr 2023 3581

Juriul a decis! Cine sunt semifinaliștii „Românii au talent“. Printre ei, și o tânără din Cumpăna (VIDEO)

22 Apr 2023 3138

„Era evident că e un fenomen”. Micuța care a venit a doua oară la Românii au Talent și a plecat acasă cu un Golden Buzz (VIDEO)

01 Apr 2023 2104

Românii au talent O tânără din Cumpăna a primit Golden Buzz de la Mihai Bobonete. „Îmi vine să și plătesc bilet pentru ce am văzut acum“ (VIDEO)

18 Mar 2023 26200

Cine sunt cei doi copii ucraineni care au primit Golden Buzz la Românii au talent 2023. „E prea puțin pentru cât merită ei“ (VIDEO)

04 Feb 2023 3083

Românca Ana Maria Mărgean, fetița minune de la Românii au talent, moment senzațional la „America's Got Talent” (VIDEO)

31 Jan 2023 3916

Impresionant! O fetiță de doar 11 ani a uimit juriul de la Românii au talent. Andi Moisescu a apăsat Golden Buzz (VIDEO)

28 Jan 2023 2234

Culturistul - fenomen Vasile Șerban împlinește marți 72 de ani, dar de curând a sărbătorit... „majoratul“!

27 Sep 2022 3293

Juratul Românii au talent, Mihai Bobonete, în doliu. “Mi-a fost sprijin”

06 Jun 2022 2248

„Românii au talent” - sezonul 12. Cine este Darius Mabda, marele câștigător (VIDEO)

28 May 2022 2488

Lista finaliștilor sezonului 12 Românii au talent este completă. Cine va lupta pentru marele premiu (VIDEO)

21 May 2022 1886

Cine sunt primii concurenți care s-au calificat în finala Românii au talent 2022. Când va fi desemnat marele câștigător (VIDEO)

14 May 2022 2362