Cum poţi pescui în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunţă că în baza atribuţiilor şi prevederilor legale în vigoare a stabilit, prin Decizie a Guvernatorului ARBDD, prelungirea valabilităţii autorizaţiilor de pescuit comercial, a autorizaţiilor de mediu şi a permiselor de pescuit comercial emise sau vizate în anul 2011 până la data de 12.06.2012 inclusiv. Prelungirea termenului de valabilitate a actelor de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de pescuit comercial şi stabilirea termenului limită pentru depunerea documentelor în vederea emiterii actelor de reglementare pentru anul 2012 este determinată de faptul că până în prezent nu au fost emise: Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru aprobarea Punctelor de Debarcare (PD) şi a Centrelor de Primă Vânzare (CPV), ordinul comun al Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru stabilirea cotelor plafon. Persoanele fizice şi juridice autorizate să desfăşoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării sunt obligate să deţină asupra lor toate documentele necesare desfăşurării activităţii de pescuit comercial, conform prevederilor legale în vigoare şi a Dispoziţiei Guvernatorului ARBDD. Urmare a analizării cererilor depuse la ARBDD de către pescari, în scopul desfăşurării activităţii de pescuit comercial pe anul 2012, s-a constatat că au fost înregistrate 1200 de cereri pentru emiterea autorizaţiilor de pescuit comercial, fiind eliberate până în prezent aproximativ 700 de autorizaţii de pescuit. Persoanele fizice şi juridice autorizate care doresc să desfăşoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au obligaţia să depună până pe data de 12.06.2012 la sediul A.R.B.D.D din Tulcea, documentele necesare pentru obţinerea sau vizarea permiselor de pescuit comercial şi pentru obţinerea autorizaţiei de pescuit comercial şi a autorizaţiei de mediu conform prevederilor Ordinului comun nr. 44/1195 din 18.02.2011 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate şi ale Ordinului nr. 410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1564

Constanța Surprize pregătite pentru fani la ediția aniversară din acest an a festivalului NEVERSEA

05 Jul 2023 1641

Melodia zilei MIRA x LORA - Tu cu Ea | Official Video

16 Apr 2022 2188

Melodia zilei F.Charm feat. @LORA - Perfect defect (Videoclip Oficial)

30 Oct 2021 2252

Melodia Zilei LORA – O rană

05 Sep 2020 2033

Lora – Rămas bun (Official Video)

03 Nov 2017 5095

Lora - Ruga

03 Dec 2016 5144

Concert Lora, live, la Constanţa

13 Aug 2016 6470

Melodia zilei Anda Adam, George, Lora, What's Up - Moşu' e român

27 Dec 2015 4403

Ultima din acest sezon Petrecere în Princess Summer Club

11 Sep 2015 3892

Lora revine pe scena Princess Summer Club

10 Aug 2015 3446

Melodia Zilei Lora feat. Naz Tokio - Fire Up

26 Jul 2015 4874

Lora, într-un concert live la Constanţa

15 Jul 2015 2845

La cererea publicului, CORUL ARMATEI ROSII va sustine inca o reprezentatie la Bucuresti 22-23 septembrie, Sala Palatului, ora 20.00

08 Jul 2015 2786

Comunicat - Partidul Mişcarea Populara

29 Jun 2015 2362