Casoteca.ro Cum să transformi camera copilului într-un tărâm de basm (galerie foto)

 
Un tătic din SUA a vrut să-i oferte fetiţei o cameră de basm. Nu a stat mult pe gânduri şi a reuşit să transforme o cameră banală într-o pagină de poveste. Transformă camera copilului într-un tărâm de basm, scrie casoteca.ro.
 
Să nu vă imaginaţi că toată lucrarea s-a făcut din doi timpi şi trei mişcări. Americanului i-au trebuit 18 luni şi 4.250 de dolari pentru a finaliza camera fetiţei. Micuţa îşi dorea un copac asemenea celor din cărţile cu poveşti, în care să poată sta şi citi, să se urce pe ramuri, dar să aibă parte şi de o zonă de stat pe jos. Pentru inspiraţie, tăticul s-a folosit de imaginile din desenele Disney. Americanul a petrecut 350 de ore, cel mai adesea din timpul liber, la sfârşit de săptămână şi a lucrat chiar şi nopţile. În plus, pentru că a vrut ca fetiţa lui să se poată juca în siguranţă, a discutat şi cu specialişti în incendii, tocmai pentru a evita astfel de incidente. Fetiţa are loc să stea în copac, unde nu duce lipsă de lumină.
 
Înainte de a se apuca efectiv de transformarea camerei, americanul, care este artist în industria jocurilor video, a întâmpinat ceva dificultăţi la desenul pe hârtie. După mai multe încercări, a pus la punct şi o cameră în miniatură, pentru a vedea exact cum ar putea fi transpus copacul în cameră.
 
După ce au fost trasate contururile pe perete, a fost montat scheletul metalic, pentru a putea susţine greutatea celei mici atunci când se va căţăra în copac. Apoi s-a trecut la montarea de plasă de sârmă pe ramurile copacului, moment în care a fost amplasată şi instalaţia electrică.
 
Textura copacului a fost realizată din ciment, apă, polimer lichid şi fibră de sticlă. Pentru a realiza textura, tăticul s-a folosit de mulaje din silicon. Ramurile copacilor au fost construiţi din papier mache. La final, s-a trecut la vopsirea trunchiului şi a ramurilor.
 
De asemenea, şi pereţii camerei au fost vopsiţi, bineînţeles, tot în culori de basm. Au fost montate apoi frunze, flori şi păsărele din plastic. Nu-i aşa că a ieşit spectaculos?


Sursa text și foto: casoteca.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programe de educaţie pentru sănătate în școli pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală

21 Jun 2022 1165

ZIUA LIVE. Audierea copiilor care au căzut victime infracțiunilor sexuale. „Dorim să evităm retraumatizarea copilului!“

21 Oct 2021 2796

Angajați ai ANR, dați în judecată pentru cadourile în bani primite Ziua Copilului și de Crăciun 2018

22 Oct 2020 3789

Vești bune pentru cadrele militare active. Vor putea să beneficieze de concedii pentru îngrijirea copiilor proprii

10 Apr 2019 5324

Vești bune pentru viitoarele mame. Ce au decis deputații în ceea ce privește indemnizația pentru creșterea copilului

03 Apr 2019 3252

Dramă fără margini Copil găsit fără suflare în locuinţă. Cine dormea lângă acesta. Ce a declarat învățătoarea lui

26 Nov 2018 2377

Ziua de 1 iunie - liberă pentru toți românii

18 Oct 2016 2811

Deputații decid dacă 1 iunie va fi zi liberă

11 Oct 2016 2226

Un consilier local scoate bani din orice. Vişan vinde mobila copilului pe un site de vânzări rapide! (galerie foto)

24 Jul 2016 5256

Guvernul este de acord ca Ziua Copilului să fie sărbătoare legală!

15 Jun 2016 2561

Avocatul Poporului consideră că trebuie respinsă inițiativa legislativă de înființare a instituției Avocatul Copilului

26 Apr 2016 2486

Camera Deputaților a adoptat proiectul privind concediul și indemnizațiile pentru creșterea copilului

30 Mar 2016 2388

Banc Intr-o seara, tatal trece pe langa camera fiului sau....

19 Mar 2016 3267

Banc Premoniţii împlinite

16 Mar 2016 2962

Din dragostea pentru fiica sa, un tată a transformat camera micuței într-un tărâm de basm (galerie foto)

28 Jan 2016 3002