Cum se face chemarea/rechemarea în activitate pentru funcţiile vacante prevăzute cu grad de subofiţeri a soldaților și gradaților profesioniști

În urmă cu câteva zile Ministerul Apărării Naționale a publicat în Monitorul Oficial al României partea I numărul 810/13.X.2017 Ordinul Mnistrului Apărării Naţionale M 124 din 4 octombrie cu Instrucțiunile privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofițerilor, al maiștrilor militari sau al subofițerilor, în vederea încadrării unor funcții de execuție din structurile Ministerului Apărării Naționale.
 
Conform actului normativ la care făceam referire, şi din care publicăm un fragment, instrucțiunile stabilesc cadrul procedural pentru asigurarea cu personal a structurilor Ministerului Apărării Naționale, prin chemare/rechemare în activitate, în corpul ofițerilor, al maiștrilor militari sau al subofițerilor, în situații de excepție în care se înregistrează un deficit de personal care afectează funcționalitatea structurilor respective, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) funcțiile vacante nu au fost ocupate într-un termen de cel puțin 6 luni consecutive prin numirea în funcții a absolvenților instituțiilor și unităților militare de învățământ sau în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare;
b) funcțiile vacante nu se regăsesc în cadrul unităților, subunităților și formațiunilor militare operaționalizate, incluse în pachetul de forțe pentru reacție rapidă ale NATO;
c) încadrarea funcțiilor vacante se face în limita numărului maxim de funcții stabilit conform prevederilor art. 3.
 
(2) Prezentele instrucțiuni se aplică în situația în care nu se dispune altfel prin reglementări specifice unor categorii de cadre militare sau unor structuri ale Ministerului Apărării Naționale.
 
(3) Asigurarea cu personal a Direcției generale de informații a apărării și structurilor subordonate, prin chemare/rechemare în activitate, în rândul cadrelor militare, se realizează în baza normelor proprii, aprobate prin ordin al ministrului apărării naționale.
 
Art. 2. - (1) În condițiile prezentelor instrucțiuni, funcțiile vacante de execuție prevăzute cu grade de ofițeri, maiștri militari sau de subofițeri se încadrează doar prin concurs sau examen.
(2) În cazul în care la concursul organizat se prezintă un singur candidat, încadrarea funcției se face prin examen.
 
Art. 3. - Numărul maxim de funcții pe grade, arme sau servicii și specialități militare care pot fi încadrate anual prin concurs, în condițiile prezentelor instrucțiuni, se aprobă de către ministrul apărării naționale la propunerea Statului Major General, a celorlalte structuri centrale ale Ministerului Apărării Naționale și a structurilor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, cu avizul Direcției management resurse umane.


Art. 4. - (1) Organizarea și desfășurarea concursului se aprobă de către ministrul apărării naționale, la propunerea șefilor structurilor centrale sau a șefilor structurilor subordonate nemijlocit acestuia, cu avizul Direcției management resurse umane.
 

(2) Concursul se organizează de către următoarele structuri, denumite în continuare structuri organizatoare, pentru încadrarea funcțiilor vacante prevăzute în statele de organizare proprii și ale structurilor subordonate:

a) structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale;
b) structurile subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale.
(3) Organizarea și desfășurarea concursului pentru încadrarea structurilor aflate sub comanda operațională a Direcției informații militare se aprobă de către ministrul apărării naționale, la propunerea șefilor structurilor respective, cu avizul Direcției informații militare.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. a), concursul se organizează de către statele majore ale categoriilor de forțe și comandamentele subordonate nemijlocit Statului Major General, pentru încadrarea funcțiilor vacante prevăzute în statele de organizare proprii și ale structurilor subordonate acestora.
 

 (3) În vederea încadrării funcțiilor vacante prevăzute cu grade de subofițeri, pot fi chemați sau rechemați în activitate candidații care provin din:
a) subofițeri în rezervă;
b) soldați și gradați profesioniști în activitate;
c) persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ.


Art. 6. - (1) Pot fi încadrați în funcții vacante, în condițiile prezentelor instrucțiuni, candidații prevăzuți la art. 5 care îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) au cetățenie română;
b) au domiciliul în România de cel puțin 6 luni;
c) nu au fost condamnați penal, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
d) nu se află în curs de urmărire penală și nu sunt trimiși în judecată sau judecați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals, ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea profesiei de cadru militar în activitate;
e) nu fac parte din partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă sunt membri se angajează că, la data chemării/rechemării în activitate, vor renunța la această calitate;
f) nu fac parte din organizații interzise de legislația română și nu sunt membri ai unor organizații incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
g) nu aparțin unor culte sau asociații/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
h) nu sunt asociați unici și nu participă direct la administrarea sau conducerea unor organizații sau asociații comerciale, iar, dacă se află în una dintre aceste situații, se angajează că, la data chemării/rechemării în activitate, vor renunța la această calitate;
i) își exprimă acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informații clasificate, potrivit legii, în vederea chemării/rechemării în activitate;
j) își exprimă acordul privind înregistrarea audiovideo a probelor de concurs, în cazul în care aceasta se impune;
k) candidații femei își asumă toate riscurile, în situația în care pe parcursul susținerii probelor de concurs se află în stare de graviditate/maternitate;
l) au vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani împliniți în anul desfășurării concursului;
m) au absolvit, în cadrul instituțiilor/unităților de învățământ acreditate, studii de nivelul și în specializările corespunzătoare armei/serviciului și specialității militare prevăzute pentru funcția vacantă pentru încadrarea căreia se organizează concursul;
n) îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația specifică domeniilor de activitate pentru exercitarea profesiei, după caz;
o) îndeplinesc alte condiții prevăzute în fișele posturilor vacante, după caz;
p) dețin grad cel mult egal cu cel al funcției vacante;
q) se respectă principiul potrivit căruia militarii nu pot fi subordonați altora cu grade inferioare;
r) sunt declarați "apt" în urma examinării medicale;
s) sunt declarați "admis" în urma evaluării psihologice și a evaluării nivelului de pregătire fizică.
(2) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. c)-k) se declară în scris, pe propria răspundere, în cuprinsul cererii de înscriere la concurs.
(3) Corespondența studiilor/specializărilor prevăzute la alin. (1) lit. m) cu armele/serviciile și specialitățile militare este cea stabilită prin
dispoziție a șefului Direcției management resurse umane.

Art. 7. - Concursul organizat în condițiile prezentelor instrucțiuni constă în desfășurarea următoarelor etape:
a) publicarea funcțiilor vacante;
b) înscrierea la concurs;
c) verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la concurs;
d) selecția candidaților, prin susținerea testelor eliminatorii de aptitudini;
e) testul scris de evaluare a cunoștințelor de specialitate, denumit în continuare test scris;
f) afișarea rezultatelor finale.

Art. 9. - (1) Structura organizatoare are obligația să publice anunțul privind organizarea concursului la sediul propriu și pe pagina de internet a Ministerului Apărării Naționale, precum și în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puțin 20 de zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru susținerea primului test eliminatoriu de aptitudini din etapa de selecție a candidaților.

Art. 14. - (1) Examinarea medicală se desfășoară în cadrul unităților sanitare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale indicate de structura organizatoare, în conformitate cu prevederile Metodologiei privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unitățile/instituțiile de învățământ militar, pe perioada școlarizării elevilor și studenților în unitățile/instituțiile de învățământ militar, pentru ocuparea funcțiilor de soldat/gradat profesionist, precum și pentru candidații care urmează a fi chemați/rechemați în rândul cadrelor militare în activitate, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.114/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 25 noiembrie 2014.
(2) Costurile examinării medicale se suportă de către fiecare candidat, cu excepția personalului militar în activitate.
(3) Fișele de examinare medicală se asigură candidaților prin grija structurilor militare care organizează concursul.
(4) Rezultatul examinării medicale, consemnat în fișa medicală, se aduce la cunoștința candidatului, iar fișa de examinare completată se anexează, în original, la dosarul său de înscriere la concurs.
 
Art. 15. - (1) Evaluarea psihologică se desfășoară în cadrul centrelor zonale de selecție și orientare indicate de structura organizatoare, pe baza metodologiei și criteriilor prevăzute de actele normative specifice care reglementează efectuarea acesteia la selecția pentru intrarea în sistemul militar.
(2) Evaluarea nivelului de pregătire fizică se desfășoară conform Regulamentului educației fizice militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.149/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 și 88 bis din 11 februarie 2013, cu modificările ulterioare, în cadrul centrelor zonale de selecție și orientare, în aceleași perioade în care se desfășoară evaluarea psihologică.
(2) Centrele zonale de selecție și orientare eliberează fiecărui candidat o adeverință care atestă participarea și rezultatul obținut - "admis" sau "respins" - la testele eliminatorii de aptitudini, document care se anexează, în original, la dosarul de înscriere și consemnează rezultatele, centralizat, în procese- verbale pe care le transmit structurii organizatoare.
 
Mai citeşte şi 

Prin Ordin al Ministrului Apărării vor fi rechemaţi în activitate ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari. Iată documentul
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Liga Militarilor Profesioniști, plachetă de excelență pentru luptătorul Ștefan Ilașcu (GALERIE FOTO)

19 Nov 2021 3418

Constanța Echipa Ligii Militarilor Profesioniști a promovat în Liga 1 de minifotbal (video)

28 Oct 2020 5615

Dublă sărbătoare în Armata Română. Ce militari sunt omagiați azi. Mesajele președintelui Ligii Militarilor Profesioniști

31 May 2020 3275

Proiect legislativ, avizat favorabil. Mai multe categorii de militari și polițiști vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare (document)

02 May 2020 5088

Liga Militarilor Profesioniști, la ceas aniversar

17 Sep 2019 2190

Doliu în lumea militarilor. Președintele de onoare al Ligii Maiștrilor Militari de Marină s-a stins din viață

21 Feb 2019 4709

Vești bune pentru militarii profesioniști. LMP a semnat protocol de colaborare cu Sanatoriul EFOSAN din Eforie Nord. De ce servicii vor beneficia militarii (galerie foto)

11 Feb 2019 5064

Pluguşorul Ligii Militarilor Profesionişti „Ia pocniți din bice măi/Cum e datina la noi/Să audă-ntreaga țară/Urătura militară!

30 Dec 2018 5273

Ce salarii câștigă lunar militarii profesioniști din Armata Română. Discuții aprinse între militari după un reportaj TV

20 Dec 2018 7772

O nouă serie de viitori soldați și gradați profesionișt s-a alăturat Forțelor Navale Române (galerie foto)

18 Dec 2018 2500

Militari de elită din Constanța. Caporal Tacciu Daniel, militar veteran, component al echipajului Fregatei F-222 „Regina Maria"

14 Dec 2018 2324

Militari de elită din Constanța. Caporal Dănuț Mocanu, militar veteran din cadrul Brigăzii 9 Mecanizate „Mărășești" - Constanța (galerie foto)

14 Dec 2018 1940

Militari de elită din Constanța. Sergent Pascale Roibu, încadrat la Grup Scafandru EOD Constanța (galerie foto)

12 Dec 2018 5649

Militari de elită din județul Constanța. Plutonier adjutant principal Manuel M. Vlăduț, subofițer de comandă al Batalionului 911 Infanterie ,,CENTAURI,,- Medgidia (galerie foto)

12 Dec 2018 4036

Militari de elită din județul Constanța. Caporal Giumali Metin, militar veteran în cadrul B 911 Infanterie "Centauri" - Medgidia (galerie foto)

12 Dec 2018 4426