Cum se vor acorda ajutoarele pentru încălzirea pe lemne

Ajutoarele de încălzire pentru persoanele nevoiaşe care folosesc ca sursă de căldură lemnele de foc vor fi acordate o singură dată, pentru toată iarna, în luna noiembrie, cu plata acestora în luna decembrie, a anunţat vineri, la Deva, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

''Ajutoarele pentru încălzirea cu lemne vor fi acordate integral în luna noiembrie. Cererile pentru aceste ajutoare se pot depune până la data de 20 noiembrie, (...) iar plata se va face în decembrie', a declarat ministrul Muncii.

Mariana Câmpeanu a mai punctat faptul că anul 2013 este primul în care vor fi acordate ajutoare de încălzire şi pentru persoanele care folosesc în acest scop energia electrică, adăugându-se astfel la cele pentru energia termică şi gaze naturale.

În ceea ce priveşte veniturile oamenilor care solicită ajutoare pentru încălzire, ministrul Muncii a spus că evaluarea activelor de care dispun persoanele în cauză se va face în baza unui sistem de punctaj, în aşa fel încât să rezulte o imagine cât mai aproape de realitate a celui care solicită sprijin.

'Am încercat să găsim o metodă europeană prin care să nu mai stea asistenţii sociali să umble prin bătăturile oamenilor şi să numere găinile sau să vadă dacă drujba e funcţională sau nu. Aceste active, care se află şi în evidenţele primăriilor, vor fi trecute într-un tabel şi, printr-o metodă pe care o foloseşte şi Ministerul Agriculturii, utilizând unitatea de dezvoltare economică, la fel ca în UE, ele sunt transformate valoric şi se face un punctaj. Dacă se încadrează (în norma de venit, n.red.) sunt eligibili şi primesc ajutoarele. Este foarte important pentru că, în celelalte condiţii, fiecare activ era eliminatoriu. Dacă depăşeai unul din ele (...), nu mai erai eligibil', a explicat ministrul Muncii.

Mariana Câmpeanu a adăugat că activitatea de control încrucişat a veniturilor de care dispun solicitanţii de ajutoare de încălzire va continua şi în următoarea perioadă, mai ales că în ultimul an s-a reuşit reducerea gradului de fraudare a sistemului de la 25% la 12%.

Potrivit acesteia, în iarna trecută, peste 230.000 de persoane au beneficiat de ajutoare pentru încălzire cu energie termică, alte 230.000 au primit sprijin pentru încălzirea cu gaze naturale şi peste 600.000, la încălzirea pe lemne.

Efortul bugetar de anul trecut pentru ajutoarele de încălzire s-a ridicat la 365 milioane lei, dar se estimează că în acest an suma va creşte ca valoare, deoarece s-au adăugat şi ajutoarele pentru încălzirea cu energie electrică.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 447

Știri Constanța Ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure aflate în situații de vulnerabilitate. Detalii și condiții

02 Apr 2024 392

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 431

Guvernul României Ajutoarele de stat plătite companiilor din România în 2023 reprezintă 2% din PIB

27 Feb 2024 384

Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapelui Ajutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar

23 Feb 2024 993

Anunț important pentru părinți! Primăria Constanța oferă sprijin financiar pentru plata bonelor

19 Feb 2024 530

Primăria Municipiului Constanța, prin DGAS, acordă ajutoare de urgență! Cine poate beneficia

07 Feb 2024 859

Știri Constanța Sprijin financiar de la Primăria Constanța pentru serviciile oferite de bone! Detalii

30 Jan 2024 666

Primăria Constanța Ajutoare de urgență acordate persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate socio-economică si medicală

22 Jan 2024 797

Fermierii români ar putea primi ajutoare de stat de peste 161 de milioane de euro prin „Creditul Fermierului” (proiect)

14 Jan 2024 786

Comisia aprobă o schemă de ajutoare de stat notificată de România în valoare de 126 de milioane EUR

11 Jan 2024 548

UE aprobă ajutor de stat de peste 900 milioane euro Germaniei pentru o uzină de baterii

08 Jan 2024 770

Ajutoare pentru familiile adolescenților răniți după prăbușirea internatului de la Odorheiu Secuiesc

21 Dec 2023 601

Garda Națională de Mediu Autotrenuri cu zeci de tone de „ajutoare umanitare”, respinse la Bihor (FOTO)

18 Dec 2023 687

Ajutoare de urgență de aproape 1,8 milioane lei pentru familii și persoane singure cu probleme sociale

27 Oct 2023 727