Cum și-a propus europarlamentarul Ramona Mănescu să-i ajute pe constănțeni

Europarlamentarul Ramona Mănescu s-a aflat astăzi în vizită în județul Constanța.

Prima oprire a avut loc în municipiul Medgidia, eurodeputatul liberal deplasându-se apoi în localitatea Hârșova. În cele două localități constănțene, candidatul PNL pentru un nou mandat în Parlamentul European a stat de vorbă cu alegătorii și a vorbit despre importanța pe care o au fondurile europene în dezvoltarea și bunăstarea unei localități. Ramona Mănescu a declarat că își dorește să sprijine autorităţile locale în accesarea fondurilor europene şi să susţină cât mai multe proiecte de infrastructură pentru România.

Un subiect dezbătut a fost acela al problemelor apărute în accesarea banilor europeni

„Spre binele tuturor, următoarea programare financiară 2014-2020 va avea proceduri simplificate de accesare a banilor europeni și de derulare a proiectelor. Acesta este rezultatul colaborării cu primarii, inclusiv cu domnul Iordache (n.r. primarul municipiului Medgidia Marian Iordache) și a modificărilor legislative promovate în calitate de europarlamentar. Suntem singura țară europeană unde se ajunge la metri cubi de hârtie pentru un singur proiect. Aceste bariere birocratice s-au adăugat la motivele pentru care s-a întârziat atât de mult în accesarea fondurilor europene”, a declarat europarlamentarul liberal.

După-amiază, europarlamentarul PNL s-a deplasat în municipiul Mangalia, unde a efectuat o vizită la Fabrica de confecții textile Lumotex. Începând cu ora 16.00, parlamentarul european liberal s-a întâlnit, la Casa de Cultură din Mangalia, cu 400 de alegători din localitate, cărora le-a amintit că, în calitate de europarlamentar, a identificat pârghii pentru a facilita accesul oamenilor la fondurile europene. Aici, ea a amintit despre scăderea cotei de finanţare a României la proiecte europene de la 30% la 5%, şi prelungirea termenului până la care fondurile din perioada 2007-2013 pot fi cheltuite.

Vizita în județul Constanța se va încheia în orașul Năvodari, unde, începând cu ora 19.00, Ramona Mănescu va purta discuții, la Casa de Cultură din localitate, cu aproximativ 400 de alegători.

În deplasările prin județ, eurodeputatul liberal a fost însoțit de președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, de vicepreședintele PNL, senatorul Puiu Hașotti, de vicepreședinții PNL Constanța, deputații Mihai Lupu și Victor Manea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.