Eveniment

„Cum te face bine sistemul din pix” Otilia Sava, fost secretar de stat în MApN, sare în apărarea unui militar rănit în Irak

În urmă cu câteva zile, Otilia Sava, cea denumită „generalul soldaţilor”, pentru desele intervenţii publice pentru susţinerea, în special a Corpulul militarilor profesionişti, a revenit, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, în apărarea unui militar rănit Irak în anul 2004.
 
Otilia Sava, avocat de profesie a devenit, în cei patru ani cât a activat în fruntea ministerului Apărării, a fost unul dintre cei mai respectați și apreciați oameni din minister în rândul soldaților aflați la baza ierarhiei militare.

Cât a lucrat în calitate de secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, Otilia Sava s-a apropiat foarte mult de problemele și greutățile militarilor, fapt ce i-a și semnat, într-un final, demiterea din funcție.

Otilia Sava a fost secretar de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității personalului la Ministerul Apărării Naționale, între septembrie 2013 şi martie 2017.

Şi, iată că Otilia Sava, revine, postând pe pagina sa de Facebook, cele de mai jos:
 
Cum te face bine sistemul din pix

Florin Vuță este unul dintre militarii români întorși din Irak în anul 2004 într-un scaun cu rotile. După doi ani în care nu s-a putut ridica din pat, a avut voința incredibilă de a merge mai departe, deși târa după el un diagnostic cumplit: parapareză flască sechelară, prin postraumatism vertebro-medular L2-L3-L4, cu deficiență funcțională gravă în proporție de 90%.

Toate comisiile medicale întrunite anual în perioada 2004 - 2018 au ajuns la o singura concluzie, și aume că militarul român se încadrează în gradul I de invaliditate, conform diagnosticului de parapareză flască, pe de o parte, și a dispozițiilor HG 56/2012, care stabileste încadrarea în gradele de invaliditate, pe de altă parte.

Toate și-au urmat cursul firesc (cât de firească mai poate fi viața celui ce merge în baston ca un robot zdrobit, care se recompune după ce a fost redus la o grămadă de fiare) până în luna iunie 2018, când s-a făcut timpul ca domnul Vuță să treacă prin comisia anuală de evaluare a gradului de invaliditate.

După examenele medicale neurologice, clinice și ortopedice, Comisia de expertiză medico - militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgență Militar Central a stabilit că pacientul prezintă o impotență funcțională totală gleznă și picior bilateral, cu hipotropfie accentuată a musculaturii gambiere bilateral și abolirea mobilității active a gleznelor + tumefiere genunchi.

Față de agravarea stării de sănătate, Comisia de expertiză medico - militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgență Militar Central a emis decizia medicală din 12.06.2018 prin care a stabilit ca incadrarea în gradul I de invaliditate să aibă caracter NEREVIZUIBIL (pentru prima data în 14 ani), diagnosticul exact fiind paraplegie flască post traumatism vertebro - medular L2-L3-L4.

Deși ar fi trebuit să fie ingrijorat de gravitatea Nerevizuibilă a unui diagnostic ce n-a putut fi ameliorat din anul 2004, Comisia Centrală de Expertiză Medico – Militară, înființată printr-un ordin al ministrului apărării naționale, l-a făcut DEFINITIV bine pe militarul român, trimitându-i acasă următoarea adresă: ca urmare a neavizării de catre Comisia Centrală a deciziei din data de 12.06.2018 sunteți convocat în data de 31.07.2018 pentru a fi reexpertizat medical prin internare.

Raportul de expertiză medico-militară din data de 31.07.2018 stabilește că diagnosticul clinic este de parapareză flască post traumatism vertebro - medular L2-L3-L4 (deci același diagnostic pe care l-a stabilit și comisia anterioară, precum și toate comisiile din ultimii 14 ani), cu diferența că deficiența funcțională nu mai este de 90% ci de.....80%. Deficienta nu mai era gavă, ci accentuată și toate acestea pentru a se putea hotărî acordarea gradului II de invaliditate. Dar nu oricum, ci NEREVIZUIBIL!

Cu alte cuvinte, dacă prima comisie a hotărât că n-are sens să-l mai cheme an de an pe Vuță să aștepte cu orele în baston până se simte birocrația mai bine în timp ce el se simte din ce în ce mai handicapat locomotor, a doua comisie a hotărât din ochi că Florin Vuță nu se simte rău 90%, ci cam de 80%, ca să intre relaxat în gradul II. Nerevizuibil! Pentru totdeauna! Iar dacă este nemulțumit că s-a făcut așa de bine brusc, n-are decât să se ducă în instanță să fie nerecunoscător.

Cu Florin Vuță n-a mai vorbit nimeni. S-a trezit cu o decizie nedreaptă în mână (dupa un an, pentru ca de restul timpului nu i-au comunicat niciun act) și cu toate ușile închise. N-a avut parte de consiliere psihologică, așa cum li s-a promis militarilor care se întorc din teatrele de operații în ziua în care li s-a înființat din pix un centru care să demonstreze presei că este nedrept să acuze Ministerul Apărării Naționale de sindromul NU. Nu l-a vazut niciun psiholog, deși a trecut printr-o paleta de stari dramatice, de la disperare pana la gandul de a termina cu toate.

Florin și-a luat bastonul și și-a căutat dreptatea la tribunal, așa cum a fost nevoit și Florin Boc când era bolnav de leucemie, dar era lipsit de orice drept de la armata lui - pentru că ministerul a făcut o lege fără să se gândească și la faptul că războiul te și îmbolnăvește, nu doar rănește. Ministerul a revenit mai târziu asupra legii, fără să răspundă niciodată pentru anii grei în care și-a trimis un militar prin tribunale ca să-i repare propriile greșeli.

Întâmpinarea scrisa de MApN în apărarea deciziei care-l transferă pe Vuță din gradul I în gradul II este măsura indiferenței și cinismului unui sistem căruia îi place să spună că nu lasă pe nimeni în spate (pe nimeni nepedepsit): susținerile reclamantului sunt neîntemeiate și nedovedite. Diagnosticul formulat în urma investigațiilor clinice este de parapareză flască post traumatism vertebra – medular L2-L3-L4. Învederam faptul că parapareza reprezintă o paralizie incompletă a membrelor inferioare, în timp ce paraplegia reprezintă o paralizie completă a membrelor inferioare.

Cu alte cuvinte, MApN iși justifică o măsură profund ticăloasă ascunzându-se după o parapareză care nu e totuna cu o paraplegie. Deci paraplegia era mai OK, ca să zicem așa.

Dacă tot suntem culmea deonotologiei și doctori în sinonime/antonime care dau viața și moarte amărâților pe care-i culeg de pe jos când se întorc din Irak sau Afganistan, ce ne facem domnilor cu Biletul de ieșire din spital din data de 18 martie 2019? Adică ulterior Întâmpinărilor super deștepte și deciziilor abuzive din 2018: Diagnostic la extrenare: Paraplegie flască completă, cronică. Prezintă deficit motor la nivelul membrelor inferioare bilateral, cu deficiență funcțională GRAVĂ, cu necesitatea de dispositive speciale de deplasare. Funcțional se deplasează cu sprijin unilateral în dispozitiv auxiliar, cu orteze fixe de gleznă picior.

Ce ne facem cu toate deciziile din 2007 până în 2019 (cu o singura excepție, în 2018 – decizia abuzivă despre care vorbim) care nu fac diferența între paraplegia și parapareză, vorbind pe o voce unică de o deficiență functională GRAVA, adică tot ce contează când se încadrează un militar în gradul I de invaliditate. Decizia din 2013, de exemplu, vorbește despre parapareză, fără ca asta să-i împiedice pe cei din Comisia centrală de-atunci să-I stabilească lui Florin Vuță gradul I de invaliditate. Bine, n-a împiedicat Comisia din 2013, pentru că asta din 2018 are alți oameni la bord, iar omul, după cum știm, sfințește sau spurcă locul.

Florin Vuță a făcut un memoriu și la secretarul de stat care are în coordonare Direcția medicală și sistemul medico-militar românesc. Dacă vă imaginați că a dispus vreo anchetă la Direcția medicală, așa cum avea în atribuțiile și portofoliul departamentului pe care-l conduce, ei bine vă înșelați. I-a răspuns lui
Vuță printr-o adresă că așteaptă și el cu mare interes ce va răspunde instanța la care a contestat decizia dată cu respect, camaraderie și colegialitate.

Având în vedere că Direcția medicală este în subordinea nemijlocită a ministrului apararii și în subsidiar în coordonarea secretarului de stat, ministrul poate și acum să-și trimită corpul de control care să verifice dacă o fi în regulă să dai o decizie NEREVOCABILĂ infirmată la câteva luni de un banal control medical.

Florin Vuță nu s-a făcut cu 10% mai bine. A coborât scările de la biroul nostru mai greu decât îl vedeam acum 4 ani urcând scările de la centrul de recuperare din spital. Nici psihic nu l-au făcut mai bine întâmplările din ultimul an. Ce poate să înțeleagă un militar al Armatei României când vede cu ochiul liber decizii tăiate abuziv cu pixul de cei care ar trebui să-i facă bine? Cei care-ar trebui să le vindece rănile cu care s-au întors de pe câmpul de luptă unde România își respectă angajamentele de partener strateg, sunt chiar cei care-i distrug mai mult decât a făcut-o frontul. Pentru că incompetența și abuzurile ucid, și ar fi vremea ca sistemul sa-si repare erorile in casa, nu sa ingroase jurisprudenta tribunalelor care-i obliga sa restituie ce au luat cu japca, ori au gresit.

Dar timpul lor cine-l mai da inapoi? Dar grija fata de militarul roman ranit? Armata este fiecare om in parte. Asa ca fiecare dintre noi sa judece daca suntem pe drumul cel bun.

Sursa text şi foto: Facebook/Otilia Sava 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Isache liviu

15 Jul, 2019 13:12

Despre ce vorbiți în articol? Despre lașitate și indiferența? Despre lipsa totala de respect pentru militarii care au avut ghinionul să fie decedați sau răniți în misiunile externe? Despre lipsa completa de apreciere a acestor misiuni la nivelul structurilor sistemului de aparare? Peste tot in Romania și în majoritatea situațiilor sunt aceleași abordări de suprafață și de scurta durata. Daca nu se implica direct un general sau persoane de la nivelul cabinetului ministrului pentru un caz sau altul, comportarea generala este mizerabila. Comportarea asta a fost reclamată și în războaiele purtate de AR, in multe situații fiind forțați cei din comanda armatei săi scoată pe front pe cei care asigurau "spatele" pentru ai conștientiza de nevoile materiale și ceea ce se întâmplă în linia 1. Percepția celor care rămân acasă este complet greșită, la ME având valoare numai diurna și masa bogata din teatre, părțile "urate" ale misiunilor fiind date uitării și neglijate aproape în totalitate. Exemple sunt foarte multe, dar nu este cazul a fi enumerate acum. Totuși "grija deosebita fata de militarii care au participat la misiuni externe" a fost demonstrată și în legea pensiilor, unde a fost eliminată totalmente perioada de participare la misiuni externe în calculul pensiilor (aceștia fiind militari turiști la plajele din Irak, Afganistan, Kosove, Bosnia etc și nu se pune) ca nu cumva sa se producă diferente fata de "fustangii care au luptat în sânul familiilor" - legal totul. Ce sa mai vorbim de drepturile unui militar cu grade mici, paradit de soartă și nebăgat in seama de sistemul militar ce are multe alte mai importante responsabilități. Responsabilitatea fata de foștii militari, mai ales ca cel în cauză, tinde spre ZERO. Tineti-o tot așa dragi actuali comandanti ai AR, că o să va vina și vouă randul, poate la aceleași drepturi. PACAT de acești ghinioniști care cred în ceea ce este legal dar care au parte de situații de genul celei prezentata în articol. Domnilor, că sa nu mai auzim de astfel de nelegiuiri uați măsuri de reglementare clară a sistemului medical militar. Dovediți că va pasă de militarii răniți, indiferent de gradul afecțiunilor.

Articole asemanatoare

Generalul-locotenent (rez.) Dumitru Prunariu, membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști

24 Nov 2018 1104

Fostul secretar de stat din ministerul Apărării, Otilia Sava, membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști. Mesaj emoționant transmis militarilor

22 Nov 2018 1015

Otilia Sava, fost secretar de stat la MApN, cu privire la polițistul suspectat de pedofilie Fiecare casă e un tribunal. Și câteva concluzii

09 Jan 2018 6245

Armata României a dat, ieri, ultimul onor unuia din marii săi generali. Ce spune, Otilia Sava, fost ministru secretar de stat în MApN

18 Aug 2017 12756

Fostul secretar de stat din MApN Otilia Sava și-a repostat imaginea cu generalul Didulescu în lacrimi. Acum doi ani electriza internetul

22 Jun 2017 11091

Ce face de azi, Otilia Sava, fost secretar de stat în MApN, după ce a fost schimbată din funcție. Aveți răspunsul

03 Apr 2017 31861

Fostul secretar de stat din ministerul Apărării, Otilia Sava, postare pe Facebook la plecarea din funcţie. Frumos şi emoţionant

30 Mar 2017 22368

Otilia Sava a fost schimbată. Cine este noul secretar de stat pentru creșterea calității vieții personalului la MApN

30 Mar 2017 16993

Apelul secretarului de stat din MApN, Otilia Sava, către militari. Nu părăsiţi sistemul. Ce s-a realizat ca urmare a întâlnirii cu delegaţia LMP

12 Mar 2017 82043

Ministrul Apărării despre întâlnirea cu delegația Ligii Militarilor Profesioniști. Cine a fost de la Constanța. Ziua de ieri una istorică

31 Jan 2017 9469

Întâlnire între reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale şi cei ai FCSB

16 Mar 2016 874

George Becali și conducerea MApN au discutat despre evaluarea brandului „Steaua București”

16 Mar 2016 1429

Teatrul Metropolis, la M.Ap.N., cu ocazia Zilei internaţionale a femeii

07 Mar 2016 921

Comunicat de presa MApN Ziua Departamentului pentru relatia cu Parlamentul si informare publica

29 Feb 2016 890

Solde mai mari pentru cei 370 de militari români care vor lucra în structuri NATO

28 May 2015 1934