Curs festiv susținut de Adrian Vasilescu la Universitatea „Andrei Şaguna“

 
Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naționale a României, este invitatul de onoare al Facultăţii de Stiinţe Economice a Universității „Andrei Şaguna”  la festivitatea prilejuită de o nouă promoţie de absolvenţi, eveniment care va avea loc vineri, 15 mai, începând cu ora 14:00.
Tradiția ca o personalitate marcantă să susţină cursul festiv de încheiere a studiilor pentru promoţia de absolvenţi care urmează să poarte numele ilustrului invitat, a fost inaugurată de instituția academică șagunistă în anul 2004, fiecare facultate invitând specialiști de mare notorietate din domeniul de activitate specific profilului acesteia. Precedentele promoții de absolvenți ai Universității “Andrei Şaguna” poartă cu mândrie numele dăruite de prestigioase personalități precum Constantin Bălăceanu – Stolnici, Nicolae Văcăroiu, Mugur Isărescu, Liviu Maior, Ecaterina Andronescu, Theodor Stolojan, Daniel Dăianu, Teodor Meleșcanu, ÎPS Laurențiu Streza, Emil Hurezeanu.
 
Reputatul economist, jurist și jurnalist, Adrian Vasilescu va susţine, în Aula Magna a Universităţii, cursul intitulat „Euro, de la 1 ianuarie 2019, urgența numărul unu a României pentru următorii trei ani. Când va începe numărătoarea inversă?”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curs festiv susținut de Adrian Vasilescu la Universitatea „Andrei Şaguna“

13 May 2015 1198