Curtea de Apel Bucureşti ar putea da astăzi sentinţa în dosarul torţionarului Vişinescu

Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti ar putea pronunta, vineri, sentinta in dosarul in care Alexandru Visinescu, fost comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, este acuzat de tratamente neomenoase, potrivit Agerpres.

Pe 14 iulie, un procuror de la Parchetul General a cerut condamnarea lui Visinescu la 25 de ani inchisoare si degradarea militara. In ultimul cuvant, Visinescu a spus, cu voce tremuranda, ca a fost corect si a muncit sincer.

"In conditiile de atunci, mi-am dovedit corectitudinea. Va rog sa apreciati sinceritatea mea. Am dovedit corectitudine. De asta m-au trimis la Ramnicu Sarat. Directia Generala a Penitenciarelor trebuia sa intervina. Am fost mult timp servitor", a declarat Visinescu.

La acest ultim termen al procesului, procurorul de sedinta a declarat ca, in cazul lui Alexandru Visinescu, ar trebui aplicata detentia pe viata, insa, cum acesta are peste 65 de ani, pedeapsa maxima prevazuta de legea penala este de 25 de ani.

Potrivit HotNews.ro, procurorul a explicat ca pentru Alexandru Visinescu legea penala mai favorabila este vechiul Cod penal, respectiv infractiunea de tratamente neomenoase, care are in noul Cod penal corespondent in infractiunea de crime impotriva umanitatii.
Sursa: HotNews.ro
Sursa foto: adevarul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sute de vieți furate în coloniile de muncă! Pe drumul istoriei – cazul torționarului Alexandru Vişinescu (DOCUMENT)

14 Apr 2023 1225

UPDATE. Oficial de la Administrația Națională a Penitenciarelor. Torţionarul Alexandru Vişinescu s-a stins din viaţă

05 Nov 2018 2556

Torționarul Alexandru Vișinescu, operat de urgență. Ce s-a întâmplat. Ce spun reprezentanții ANP

09 Oct 2018 1740

Torţionarul Alexandru Vişinescu, operat la Spitalul ''Bagdasar Arseni''. Care este diagnosticul

08 Oct 2018 2321

Instanţa supremă a respins cererea torţionarului Alexandru Vişinescu. Decizia este definitivă

27 Apr 2018 1588

Alexandru Vişinescu a fost ridicat de poliţişti

10 Feb 2016 2217

OFICIAL Alexandru Vişinescu, condamnat definitiv pentru infracţiuni contra umanităţii

10 Feb 2016 2684

Alexandru Vişinescu a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare

10 Feb 2016 2964

Astăzi are loc primul termen al apelului fostului torționar Vișinescu, la Instanța supremă

25 Nov 2015 2180

Știripesurse.ro Exclusiv motivarea integrală în cazul torționarului Alexandru Vișinescu

28 Sep 2015 2123

Premieră în România Alexandru Vişinescu, nemulţumit de pedeapsă. Iată ce a făcut fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat!

06 Aug 2015 3251

Torţionarul Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare

24 Jul 2015 2051

Procurorii cer 25 de ani de închisoare pentru torționarul Vişinescu

14 Jul 2015 1741

Procurorii cer 25 de ani de închisoare pentru torționarul Vișinescu

14 Jul 2015 1869