„Dacă-ţi trebuie minuni, prin Anton le dobândeşti” A început Trezena la Bazilica Sfântul Anton din Constanța


Începând de marți, 23 august, până pe 15 noiembrie, anul acesta, în Bazilica „Sfântul Anton de Padova” din Constanța se face Trezena (devoțiunea celor 13 marți) în cinstea Sfântului Anton de Padova, patronul bisericii.

Pomenirile, la Sfântul Altar, se fac în zilele de marți la Liturghiile de la orele 8:00 și 18:00.
Devoțiunea celor 13 Marți se datorează unei minuni, potrivit catolicamd.ro.
În anul 1617, o femeie din oraşul Bologna își dorea cu ardoare să devină mamă. Ea avea o devoțiune deosebită față de Sfântul Anton.

Acesta i-a apărut într-o noapte și i-a spus: „Timp de nouă marți, vizitează imaginea mea din biserica Fraților Minori Conventuali, primește Sacramentele și rugăciunea ta va fi ascultată”. Femeia a făcut întocmai și a devenit mamă. Doar că pruncul născut era diform. Îndurerată, dar cu o credință profundă, femeia a dus la altarul Sfântului Anton copilul care, abia așezat la picioarele altarului, s-a vindecat, căpătând un chip frumos.

Aceasta este una din nenumăratele minuni atribuite mijlocirii Sfântului Anton. Vestea s-a răspândit cu repeziciune și împreună cu ea și devoțiunea celor nouă zile de marți. Cu timpul, datorită pietății credincioșilor, s-a ajuns la cifra 13, în amintirea zile de 13 iunie, ziua  nașterii pentru Cer a Sfântului.
Şi în zilele noastre minunile săvârşite prin mijlocirea Sfântului Anton de Padova sunt numeroase.
Dacă-ţi trebuie minuni, prin Anton le dobândeşti, crede celor ce-au aflat marea lui putere (cf. Sfântul Bonaventura).

Se poate face rugăciune, spun credincioșii, pentru cei bolnavi, pentru sănătate şi vindecare, pentru un serviciu, pentru luminarea minţii, pentru lumină şi reuşită la examene, pentru reuşită la un proces, pentru bunuri trebuincioase vieţii acesteia, pentru harurile necesare ca să dobândim bunurile vieţii veşnice, pentru aflarea lucrurilor pierdute sau furate, pentru căsătorie şi familie, pentru îndreptarea copiilor sau a soţilor, pentru îndepărtarea anumitor vicii sau a unor persoane care distrug liniştea, dragostea şi înţelegerea din familii și pentru orice strâmtorare a noastră.

Despre Sfântul Anton
Fernando Martins de Bulhões, cunoscut ca Sfântul Anton de Padova sau Sfântul Anton de Lisabona, s-a născut la Lisabona la 15 august 1195 într-o bogată familie de nobili, scrie wikipedia.org.

Abia mai târziu și-a schimbat numele în Anton. De mic copil el a arătat un interes pentru biserică. Uimind preoții cu inteligența și înțelepciunea lui. Din dragoste pentru Hristos el a renunțat la viața bogată de acasă și a urmat calea Domnului. Inițial el a intrat în ordinul augustinian.


â Atunci când relicvele Sf. Bernard și ale însoțitorilor lui, primii martiri franciscani, au fost aduse pentru a fi îngropate în biserica sa, Anton a părăsit ordinul său, intrând la frații minori și mergând în Maroc pentru a evangheliza și pentru a muri pentru credință.
Din cauza că boala l-a doborat în Sicilia nu și-a putut continua călătoria și s-a alăturat unor alți frați călugări care mergeau la Porțiuncula. A trăit într-o peșteră din San Paolo, pe care o părăsea doar pentru a participa la Liturghie și pentru a face curățenie la mănăstirea din apropiere.


Într-una din zile, predicatorul care era programat nu a apărut, frații îndemnându-l pe Anton să vorbească în locul acestuia. El i-a impresionat atât de mult încât de atunci a început în mod constant sa călătorească, să evanghelizeze, să predice și să predea teologie în Italia și Franța.

Orator de excepție, el atrăgea mulțimile pe oriunde mergea, vorbindu-le în multe limbi; legenda spune că mergând să predice cuvântul Domnului unei mulțimi aceștia neascultându-l, el chemă peștii din ocean să îl asculte.Când mulțimea a văzut că sute de pești și-au scos capetele ca să asculte vorbele blânde ale Sfântului au recunoscut adevărata credință. Făcător de minuni,este unul dintre cei mai iubiți sfinți, imaginea și statuile sale aflându-se aproape peste tot. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Monseniorul Ieronim Iacob, la ceas aniversar. A devenit monsenior al Bazilicii Sfântul Anton în 2011

26 Oct 2021 2642

Monseniorul Ieronim Iacob „Zac rădăcinile noastre creștine într-o jalnică uitare și delăsare din partea autorităților“

17 Aug 2018 1837

Anunţ important de la Bazilica Sfântul Anton pentru credincioşii catolici din Constanţa

23 Dec 2017 3841

Fotoreportaj – Smerenie şi bucurie în Duminica Floriilor, în sânul comunităţii romano-catolice din Constanţa

20 Mar 2016 4060

Frumoase amintiri Un an de la nunta deputatului Cristina Dumitrache

06 Jul 2014 4175