Potrivit calendarului tibetan Dalai Lama împlineşte astăzi 80 de ani

Celebrarea aniversării vârstei de 80 de ani de către Dalai Lama, liderul spiritual al budiștilor tibetani, a început astăzi în orașul indian Dharamsala cu rugăciuni pentru o viață îndelungată, informează DPA. Templul principal a fost împodobit cu flori și Dalai Lama stă așezat la picioarele statuii lui Buddha în timp ce călugării cântă imnuri și folosesc instrumentele muzicale tradiționale în timpul ritualurilor sacre, relatează agenția citată.
Dalai Lama și mii de adepți ai săi au fugit în India în 1959, după ce China a luat măsuri împotriva lor după o rebeliune, amintește DPA. Guvernul tibetan în exil, cunoscut sub numele de Central Tibetan Administration, are baza în Dharamshala (India).
Dalai Lama, care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale de aduce o soluție pașnica problemelor Tibetului, va fi în Statele Unite, atunci când va împlini cei 80 de ani de viață, în data de 6 iulie, după regulile calendarului gregorian.
În conformitate cu calendarul lunar budist ziua sa de naștere este pe 21 iunie. Ceremoniile de astăzi vor fi urmate de două zile de programe culturale și expoziții, menționează DPA.
Născut la 6 iulie 1935, în familia unui umil fermier dintr-un mic sat tibetan, Lhamo Dhondrup a fost recunoscut ca a 14-a încarnare a lui Dalai Lama de un grup de călugări budiști, când avea doi ani. Când China a invadat Tibetul, în octombrie 1949, tânărul Dalai Lama încă nu își încheiase studiile. După eșuarea încercărilor de negociere cu guvernul chinez, el a fugit în India în 1959 deghizat ca soldat, în timp ce trupele chineze înăbușeau revolta tibetană împotriva ocupației patriei lor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.