Dan Șova a fost arestat azi noapte!

 
Dan Șova a fost arestat azi noapte, puțin după miezul nopții pentru 20 de zile. El fusese ieri prezent în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde s-au judecat două contestaţii la măsura de arest la domiciliu.

Practic, magistrații ICCJ au admis cntestația formulată de Parchetul de pe lângă instanța supremă împotriva încheierii nr. 936 din 04 decembrie 2015 a ICCJ - Secția Penală pronunțată în dosarul nr. 4359/1/2015.
Desfiinţează în totalitate încheierea atacată şi rejudecând:
În baza art. 226 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie –– Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Şova Dan Coman.
În baza art. 223 alin. 2 C.pr.pen rap. la art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. e C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului Şova Dan-Coman, pentru o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 14 decembrie 2015 până la data de 02 ianuarie 2016, inclusiv.
În baza art. 230 C.pr.pen., dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Şova Dan-Coman.
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Şova Dan Coman împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 235 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 35 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Decizia este definitivă şi a fost pronunţată în cameră de consiliu, aseară (14 decembrie).

În 4 decembrie, ÎCCJ a decis ca Şova să fie plasat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă în legătură cu un contract de asistenţă juridică de la CET Govora. DNA a făcut contestaţie, cerând arest preventiv, dar şi senatorul a contestat decizia, solicitând să fie lăsat în libertate.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova ar fi pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
DNA precizează că, în decembrie 2011, între CET Govora, reprezentată de Mihai Bălan în calitate de director general, şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună.
Contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 892

Dosarul „CET Govora“. Dan Șova condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență

17 Nov 2021 1696

Un alt dosar „greu“, trimis spre rejudecare! Vizați, Şerban Pop, fostul șef ANAF, şi omul de afaceri Horia Simu

21 Oct 2019 2178

Oficial! Dosarul fostului senator Dan Șova se va rejudeca de la zero!

21 Oct 2019 1701

Ultimă oră! Dan Șova, Constantin Niță și Rudel Obreja eliberați din penitenciar

19 Dec 2018 1741

Ministrul Transporturilor, în Portul Constanţa „Am semnat un document important, care pune piatra de temelie a dragajului de investiţie“ (galerie foto)

01 Sep 2018 2278

Fostul senator Dan Şova s-a predat la Poliţie după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare

20 Jun 2018 3210

Fostul ministru Dan Şova condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

20 Jun 2018 2613

Premieră Ziua Portului Constanța, la Parlamentul European. Memorandum, între porturile Constanța și Anaklia (galerie foto)

07 Jun 2018 2368

DNA cere condamnarea fostului senator Dan Şova la 9 ani de închisoare

04 Jun 2018 1958

Victor Ponta și Dan Șova, achitați de judecătorii ÎCCJ

10 May 2018 2716

Fostul senator, Dan Șova, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora

25 Sep 2017 2504

Sentință în primă instanță la ÎCCJ în dosarul CET Govora. Ce au cerut procurorii pentru Dan Șova

25 Sep 2017 2254

Cine cu cine discuta şi despre ce Graţierea unor pedepse, un plan mai vechi al PSD

03 Feb 2017 2467

Avocatul lui Dan Şova, împuşcat la o partidă de vânătoare

03 Dec 2016 3068