Dascălii constănțeni, la coadă după un post la școală

În conformitate cu Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar aprobată prin OMECTS nr. 5.660/ 2011 şi cu prevederile OMECTS nr. 4.472/2012, în perioada 30.08-31.08.2012, se desfăşoară şedinţele publice de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante de către: candidaţii netitulari rămaşi nerepartizaţi după concursul organizat la nivelul unităţilor de învăţământ, sesiunea 2012, care au obţinut cel puţin media de repartizare 5, în ordinea descrescătoare a mediilor; cadrele didactice calificate netitulare rămase nerepartizate, care au participat la concursul din iulie 2010 şi/ sau iulie 2011 şi care au obţinut cel puţin nota 5,00, ierarhizate pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor; cadrele didactice calificate netitulare cu a doua specializare, alta decât aceea la care au participat la concursul din sesiunea 2012 în unităţi de concurs şi care au obţinut cel puţin nota 5, 00; cadrele didactice calificate netitulare cu a doua specializare, alta decât aceea la care au participat la concursul din sesiunea 2012 şi la care au obţinut cel puţin nota 5, 00.

Menţionăm că este obligatorie prezenţa cadrelor didactice la şedinţa publică sau a persoanelor împuternicite prin procură notarială în original.

Şedinţele publice se desfăşoară în perioada 30.08-31.08.2012 începând cu ora 9,00 şi au loc în următoarele centre de repartizare: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" (Biologie, Chimie, Matematică, Informatică, Fizică, Limba Română, Limba Latină, Limba Franceză, Limba Engleză, Limba Germană, Limba Italiană, Limba Spaniolă, Limba Portugheză, Limba Rusă, Limba Turcă, Profesor Documentarist), Liceul Teoretic „G. Călinescu" (Învăţători, Educatoare şi Religie) şi Colegiul Tehnic Energetic (Istorie, Geografie, Educaţie fizică, Kinetoterapie, Discipline tehnologice, Maiştri instructori - pregătire practică, Educaţie tehnologică, Drept, Psihologie, Filosofie, logică şi argumentare, Economie şi educaţie antreprenorială, Cultură civică, Consiliere psihopedagogică, Logopedie, Psihopedagogie specială, Terapie educaţională complexă şi integrată, Arte vizuale, Educaţie muzicală, Educaţie muzicală specializată, Coregrafie, Arta actorului).

Marţi 28 august 2012, consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, analizând solicitările cadrelor didactice a hotărât aprobarea a 55 de dosare de detaşare în interesul învăţământului pentru anul şcolar 2012-2013, din cele 116 depuse.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 381

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre procedura de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu

13 Mar 2024 717

Proiectul pilot de reorganizare a IPJ Constanţa, printre soluțiile implementate în 2023 în plan structural-organizatoric de Poliția Română

10 Feb 2024 1209

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ce posturi sunt scoase la concurs

22 Nov 2023 1362

În primele zece luni ale anului 2023 Peste 23.000 de participanţi la cursurile organizate de ANOFM

16 Nov 2023 626

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

31 Oct 2023 719

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

30 Oct 2023 681

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

29 Oct 2023 681

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

28 Oct 2023 664

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

27 Oct 2023 566

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

26 Oct 2023 522

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

25 Oct 2023 676

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

24 Oct 2023 692

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

23 Oct 2023 596

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

22 Oct 2023 604