De la 1 octombrie, bolnavii de hepatită C au și terapia fără interferon. CNAS va deconta numai… anumite cazuri

 
Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) va deconta de la 1 octombrie o terapie nouă pentru pacienții bolnavi de hepatită C - tratamentul fără interferon -, urmând ca plata efectivă să se facă numai în cazurile la care se obține rezultat medical, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, citat de Agerpres.
El a precizat că prețul terapiei este confidențial și este unul bun pentru România: "Vor fi 5.000 de pacienți eligibili, dar îi vom trata pe toți cei care fac obiectul criteriilor medicale. Bolnavii vor fi investigați în centrele universitare și tratamentul se face oral, administrat acasă. Vom asigura tratament pentru bolnavii care nu au nicio altă alternativă în acest moment — ciroză, gradul de fibroză F4, continuăm cu F3".
Președintele CNAS a precizat că tratamentul nu se poate cumpăra individual de către pacient, iar programul susținut de Casă se va derula pe un an de zile, urmând să se continue negocierile.
Prezent la conferința de presă, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a subliniat că tratamentul este unul nou, diferit de dubla terapie cu interferon. El a anunțat că, săptămâna viitoare, comisia de experți pentru afecțiuni hepatice din cadrul CNAS se va întâlni pentru a stabili procedura de aprobare a dosarelor și documentația necesară: "Toată procedura va fi comunicată caselor de sănătate județene".
Prof. dr. Alexandru Oproiu a afirmat că, potrivit unui studiu din 2007, numărul de bolnavi cu infecție de hepatită C în România este de 3,2% din populația totală a țării. "Acest lucru ar însemna circa 600 de mii de persoane infectate cu virus C în sânge, dar 85% au infecție activă, restul și-au eradicat virusul prin propriile lor mijloace imunitare. (...) Dubla terapie, cea cu interferon, durează 48 de săptămâni, iar cea fără interferon — 12 săptămâni. Pacientul care va intra în noua terapie va trebui să țină cont să respecte întocmai schema de tratament. El va lua două pastile pe zi timp de 12 săptămâni. Are foarte puține reacții adverse, în special renale", a explicat prof. dr. Oproiu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment din istoria Marinei Militare a României 16 aprilie 1944, ziua în care s-a scufundat bricul „Mircea”

16 Apr 2024 374

Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat să achite peste 15.000 de euro pentru medicamente! Dosarul, în rercurs la Curtea de Apel Constanța

11 Apr 2024 365

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 496

Cum ne influențează aportul de vitamine eficacitatea antrenamentului nostru?

22 Mar 2024 423

Instanța de fond a dictat desființarea lucrărilor neautorizate Alfa Medical Distribution a contestat decizia judecătoriei la Tribunalul Constanța

09 Mar 2024 744

USR propune o platformă unică pentru prescripţiile medicale

02 Mar 2024 549

Guvernul majorează plafonul până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor

21 Dec 2023 892

Spitalul Județean Constanța face o achiziție de peste cinci milioane de lei. Firmele câștigătoare (DOCUMENT)

19 Dec 2023 1201

Licitații Constanța Cele opt firme care vor furniza medicamente Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

18 Dec 2023 1224

Marcel Ciolacu Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate va fi majorat

09 Nov 2023 806

Ministerul Sănătății a demarat procedura pentru digitalizarea sistemului de raportare al stocurilor de medicamente. La cât se ridică investiția

02 Nov 2023 729

Calendar ortodox Astăzi, 01 noiembrie, facem pomenirea Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian

01 Nov 2023 927

ONU Au început să intre în Gaza camioanele pentru ajutor umanitar

21 Oct 2023 675

Începând de astăzi, farmaciile intră în grevă japoneză. Care sunt nemulțumirile

18 Oct 2023 1273

Premierul Marcel Ciolacu „Am găsit o soluţie pentru sincopele apărute în aprovizionarea cu medicamente“ (VIDEO)

12 Oct 2023 865