De unde pot lua constănțenii adeverințe de venit pentru solicitarea ajutoarelor de încălzire

Referitor: Tipuri de venituri pentru care este necesara adeverinta de venit in cazul ajutoarelor de incalzire

Aducem în atenţia contribuabililor persoane fizice arondate fiscal oraşului Constanţa că pentru depunerea cererilor şi eliberarea adeverinţelor de venit vă adresaţi sediului AJFP Constanta din str. Intrarea Tulcei nr. 4.

Facem precizarea că pentru depunerea formularului „Cerere - declaraţie pe proprie răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială”, afişat pe site-ul www.primaria-ct.ro, adeverinţa de venit este necesara doar persoanelor care obţin următoarele venituri:

- Venituri din profesii libere, veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii
- Venituri comerciale provenite din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, precum şi din practicarea unei meserii
- Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală,  precum si a celor care provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea
- Venitul lunar realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă
- Indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii
- Indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial
- Drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii
- Indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome
- Remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandate, conform prevederilor legii societăţilor comerciale
- Remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari

- Sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică
- Sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi în comisia de cenzori
- Sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii

- Sumele acordate de organizaţii nonprofit şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariaţii din instituţiile publice
- Indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor
- Sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie
- Indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă
- Orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii
- Veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente
- Dividende
- Venituri impozabile din dobânzi
- Câştiguri din transferul titlurilor de valoare
- Venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare
- Venituri din lichidarea unei persoane juridice
- Venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat
- Venituri din cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor
- Venituri din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea
- Veniturile din premii ce cuprind veniturile din concursuri
- Veniturile din jocuri de noroc ce cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot
- Venituri din transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, altele decât cele cu titlu de moştenire
- Prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii
- Venituri, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale
- Venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial
- Venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile.

În vederea fluidizării activităţii organului fiscal privind eliberarea adeverinţelor de venit, rugăm contribuabilii să solicite această adeverinţă doar în situaţia în care realizează venituri de natura celor enumerate mai sus.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administraţia Finanţelor Publice Constanţa reamintește că serviciul de programări on-line este ​operaţional

29 Jun 2020 3453

Cât de bine câştigă angajaţii Finanţelor Publice din Constanţa. Iată salariile! (document)

06 Aug 2016 13211

Mese de pescărie, cameră frigorifică şi un Audi A6 Mai multe bunuri ale Iul & Cris Improvement SRL, de vânzare

08 Sep 2015 3236

O staţie de prelucrare a laptelui, un teren intravilan şi două automobile, printre ofertele Fiscului constănţean (galerie foto)

13 Nov 2014 4097

A treia oară o fi cu noroc? Fiscul constănţean încearcă să „scape“ de bunurile debitorului Gremlin Computer SRL

10 Nov 2014 3639

Anunţ important făcut de Finanţele Publice Constanţa

15 Oct 2014 2300

În luna aprilie, Fiscul constănţean vinde două autotractoare

15 Apr 2014 2294