De Ziua Copilului Deputatul Remus Cernea îi cere lui Klaus Iohannis să ceară reexaminarea legii privind ora de religie

Deputatul Remus Cernea a adresat o scrisoare președintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la modul în care sunt înscriși elevii la ora de religie. ”Este o temă care privește sute de mii și milioane de copii din România dar care a fost tratată de Parlament cu superficialitate și obediență față de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce a generat și va mai genera abuzuri față de libertatea de gândire, de conștiință și de religie a
elevilor din țara noastră. Doar responsabilitatea politică și atașamentul față de valorile democratice al decidenților va putea împiedica pe viitor perpetuarea abuzurilor...”, își justifică deputatul demersul.
            Deputatul Cernea arată că dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie reprezintă o valoare fundamentală într-o societate democratică iar legiferarea asupra acestuia ar trebui făcută la un înalt nivel de înțelegere și înțelepciune
democratică: ”O legislație confuză și superficială conduce la abuzuri grave
și îi împiedică pe cetățeni să se bucure de drepturile și libertățile lor”. Cernea menționează alin. (2) al articolului 18, textul adoptat recent de către Parlament ce prevede:
”(2) Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelului legal instituit pentru elevul minor. În cazul în care elevul frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
            El îi cere preşedintelui să retrimită Parlamentului spre reexaminare legea pentru ca aspecte precum cele sesizate să poată fi remediate:
            1. Necorelarea cu Codul Civil.
            În conformitate cu Art. 41 din Codul Civil, “(2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviințarea părinților sau, după caz, a tuturelui, iar în cazurile prevăzute de lege, și cu autorizarea instanței de tutelă. Încuviințarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.
Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor.”
            De asemenea, Art. 491 reglementează religia copilului:
“(1) Părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condițiile legii, ținând seama de opinia, vârsta și de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
            (2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă.” Alegerea unei confesiuni religioase este un act juridic, deoarece copilul are în vedere producerea de efecte juridice, în principal opozabilitatea. Înscrierea la ora de religie este un act juridic volițional care trebuie realizat în conformitate cu Art. 41 alin. (2) și (3), dar și în conformitate cu Art. 491. Astfel, înscrierea la ora de religie poate fi un act juridic de conservare sau de administrare, în niciun caz de dispoziție, cum a apreciat Consiliul Economic și Social și Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților.
 
În cazul în care un copil are o religie diferită de părinții săi, copilul are dreptul sa studieze conform credinței proprii. Dacă părinții sunt atei și copilul este credincios, oare îl vor înscrie părinții la ora de religie? Dacă părinții sunt credincioși și copilul este ateu, este posibil că părinții să-l oblige pe copil să se înscrie la ora de religie? Acestea sunt doar două întrebări firești care se nasc din problema de drept expusă. De asemenea, în doctrină se afirmă că incapacitatea totală sau parțială a minorului are ca scop protejarea sa și nu frustrarea titularului de drepturi subiective și se reține un “premajorat religios” pentru copilul care a împlinit vârsta de 14 ani. *(O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil.
Persoanele în reglementarea noului Cod civil, Ediția a 3-a, revăzută și
adăugită, 2015, p. 336.)*
            Comisiile sesizate în fond din Senatul României au menținut, la rândul lor, în mod eronat, opinia că “părinții sunt cei care decid pentru elevii minori” ceea ce contravine însă Codului Civil, după cum am arătat mai sus.
            În concluzie, textul de lege trebuie reformulat pentru a fi în concordanță cu dispozițiile legale din Codul Civil, după principiul “aceeași rațiune, aceeași soluție”. Altfel, textul adoptat este expus unei noi contestații, cu șanse maxime de succes, la Curtea Constituțională, de către orice persoană care a împlinit 14 ani și căreia i se refuză dreptul de a decide cu privire la participarea sau nu la orele de religie.
            II. Ambiguitatea textului de lege cu privire la durata înscrierii la ora de religie.
            Textul de lege nu prevede durata înscrierii la ora de religie, permițând o interpretarea eronată și contrară cu decizia Curții Constituționale a României. Astfel, ministerul poate considera că înscrierea la ora de religie făcută o singură dată drept fiind valabilă pentru clasa pregătitoare, ciclul primar, gimnazial sau liceal, obligând elevul ca,
odată înscris, să nu se mai poată retrage de la ora de Religie, pe raționamentul pacta sunt servanda. Legea ar trebui să prevadă în mod expres că durata de înscriere la ora de religie trebuie să fie pentru câte un an deoarece în fiecare an școlar vorbim de o un alt curriculum, ce cuprinde o altă învățătură confesională și dogmatică, așa cum este înscrierea la disciplinele din curriculum la decizia școlii.
            De asemenea, textul intră în contradicție cu modul de organizare al disciplinelor școlare. Textul de lege, art. 18 alin. (1), include Religia în rândul disciplinelor din trunchiul comun, adică acele discipline obligatorii. Practic, conceptele și definițiile legii se confundă și norma nu este clară. Din aceste considerente, disciplina religie trebuie să facă parte dintr-o nouă categorie de discipline, curriculum la decizia elevului,
pe lângă trunchiul comun și curriculum la decizia școlii.
            III. Ambiguitatea textului de lege cu privire la “cererea” ori “notificarea” care ar trebui adresată școlii la înscrierea ori retragerea de la ora de religie. O altă ambiguitate a textului de lege este legată înscrierea la ora de religie și de schimbarea opțiunii. Tezele I și II ale textului adoptat prevăd că înscrierea și renunțarea la ora de religie se face printr-o
“cerere”. Dar o “cerere” reprezintă un act care poate fi acceptat ori respins. În consecință, utilizarea termenului de “cerere” generează riscul ca aceasta, prin natura actului, să fie uneori respinsă de către conducerea unei unități de învățământ. Astfel că posibilitatea de a urma orele de religie devine riscă să devină, din nou, obligația de a urma orele de religie, teză care este vadită împotriva deciziei CCR nr. 669/2014 și a Art. 29 din Constituție (dreptul la libertate de conștiință).
 
Din aceste considerente, textul de lege ar trebui formulat în sensul prezentării unei “notificări”, care să nu necesite aprobare și de care școala doar va trebui să ia act. Este drept că eventualul refuz al școlii de a aproba cererea de retragere de la ora de religie poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ, însă pentru o decizie definitivă ar
putea trece chiar și doi ani. Pentru a evita astfel de situații, este necesar ca legea să conțină prevederi clare.
IV. Textul adoptat este incomplet, întrucât nu prevede ce se întâmplă în respectivul interval de timp cu elevii care nu urmează ora de religie.
Legea învățământului nu stabilește ce se întâmplă în intervalul orar respectiv cu elevii care nu urmează orele de religie. Este cazul a sute de mii de elevi care fie nu doresc să urmeze orele de religie, fie fac parte dintre aceia cărora școala nu le asigură posibilitatea de a urma aceste ore în cadrul instituției. Legea nu poate face însă abstracție de acești elevi și are obligația să găsească o soluție pentru ei. Nu poate fi nicicum acceptată ideea că situația acestor elevi va rămâne nereglementată. Or, din nefericire, parlamentul nu a clarificat acest aspect cu prilejul modificărilor recente, așa cum ar fi avut obligația să o facă.
Ideal ar fi ca orele de religie să figureze la începutul ori la sfârșitul orarului iar acolo unde acest lucru nu este posibil, să fie oferite alternative elevilor respectivi. Consider că textul, pentru a corespunde nevoilor elevilor ar trebui completat și cu o prevedere de acest tip:
“Orele de religie vor figura în orar la început sau la sfârșitul programului. Atunci când acest lucru nu este posibil, pentru elevii care nu vor participa la orele de Religie, școala va oferi activități alternative, în intervalul respectiv de timp.”
 
V. Discriminarea cultelor minoritare.
 
Din teza finală a alin. (2) se admite posibilitatea ca statul să nu-și respecte responsabilitățile asumate cu privire la posibilitatea elevilor de a urma orele de religie. Această teză finală protejează cultele cu un număr relativ mare de credincioși și dezavantajează cultele mici. Dacă un elev dorește să parcurgă ora de religie de la un anumit cult și este singurul elev din acea unitate care dorește acest lucru, atunci școala îi va putea refuza participarea la ora de religie conform cu cultul din care acesta
face parte. În consecință, nu mai vorbim de o prevedere legislativă care să îi trateze pe toți elevii în mod egal, fără nici un fel de discriminare. Teza finală ar trebui eliminată, fiind una discriminatorie și neconstituțională, în lumina celor arătate mai sus.
 
VI. Adoptarea, în mod necritic, de către Parlament a punctului de vedere al bisericii majoritare și ignorarea altor argumente și propuneri, venite inclusiv din partea elevilor.
În procesul de amendare al alin. (2) din art. 18 a Legii nr. 1/2011 s-a asumat de către Comisii spre dezbatere și adoptare doar forma propusă de Biserica Ortodoxă Română, fără a se lua cu adevărat în considerare alte amendamente depuse la comisia de învățământ de către deputați și senatori.
La dezbaterile din comisii am asistat la un derapaj grav de la respectarea principiilor separării dintre stat și biserică, pluralismului și dezbaterii parlamentare și o intruziune îngrijorătoare a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române în procesul de legiferare din Parlamentul României. Prezența preoților și luările lor de poziție au afectat dezbaterile în
sensul că majoritatea parlamentarilor s-a raliat, necondiționat și suspendându-și spiritul critic, punctului de vedere al acestora. Responsabilitatea pentru acest derapaj este însă, în totalitate, a politicienilor. Patriarhia BOR avea întreaga legitimitate de a participa la
dezbateri, alături de reprezentanți ai altor culte ori ONG-uri. Însă a frapat auto-subordonarea multora dintre membrii comisiilor pentru învățământ față de abordarea susținută de către Patriarhie. Spre exemplu, au existat chiar și formulări ale unor membri ai Comisiei pentru învățământ de genul “Avem un proiect foarte bun (asumat de Comisie la cererea Patriarhiei BOR), astfel că orice alte propuneri trebuie respinse”.
De asemenea, propunerile Consiliului Național al Elevilor și Asociației Elevilor din Constanța prin care se remediau aceste aspecte și disciplina religia era trecută în categoria celor la decizia elevului au fost ignorate.
 
VII. Vicii de procedură.
 
Înainte de intrarea prezentei propuneri legislative în circuitul legislativ, am inițiat împreuna cu alți patru colegi parlamentari o propunere care ține cont de cele patru chestiuni amintite anterior. La ședința comisiei pentru învățământ și la comisia juridică s-a reținut ca proiect de bază L141/2015, iar proiectul inițiat de către mine a fost respins cu mențiunea că diferențele vor constitui un amendament la L141/2015, lucru ce nu s-a mai întâmplat, încălcându-se astfel Art. 72 din Regulamentul Senatului.
Consultarea Raportului comun la L142/2015 duce la concluzia evidentă că amendamentul care ar fi trebuit să fie inclus (ca amendament adoptat, ori respins) în Anexă nu figurează acolo, ceea ce reprezintă încălcarea Art. 72 din Regulamentul Senatului.
Față de toate cele mai sus menționate și constantând o încălcare a spiritului și normei deciziei Curții Constituționale a României, a Regulamentului Senatului, precum și din lipsa corelărilor legislative, vă adresez rugămintea de a solicita reexeminarea legii în Parlament.