Decebal Făgădău a semnat acordului cu Banca Mondială și preacordului cu Banca Europeană. Ce presupun documentele

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat astăzi Acordul de asistență tehnică cu Banca Mondială și Preacordul de finanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Primul document, încheiat în premieră europeană cu o unitate administrativ-teritorială, are ca obiect principal dezvoltarea urbană durabilă și competitivă a municipiului Constanța. Acordul prevede acordarea de asistență de specialitate de către reprezentanții Băncii Mondiale în: consolidarea capacității de planificare și management al investițiilor, îmbunătățirea capacității de management al activelor municipale și de regenerare urbană, sporirea gradului de  competitivitate a zonei metropolitane. Practic, începând cu finele acestui an, pentru suma de 900.000 de euro și pe o perioadă de trei ani, municipiul Constanța va beneficia de cel mai prestigios serviciu de asistență tehnică pentru toate fondurile europene structurale și de investiții, se arată în comunicatul oficial.

Preacordul de finanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare presupune contractarea unui împrumut în valoare de 20.000.000 de euro, pentru o perioadă de 12 ani, cu o perioadă de grație de până la 2 ani, pentru: achiziționarea și implementarea unui sistem de management al traficului, reabilitarea infrastructurii de transport urbane și a iluminatului public, trei dintre marile priorități ale actualei administrații constănțene.

Totodată, în cadrul eveniment, au fost aprobate Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, documente strategice elaborate pentru Zona Metropolitană Constanța.


Primarul Decebal Făgădău apreciază că semnarea acordului cu Banca Mondială și a preacordului cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare reprezintă încă o garanție a seriozității și bonității administrației locale, un cec în alb pe care cele mai importante structuri financiare din lume îl oferă municipiului Constanța. De asemenea, Strategia Integrată și Planul de Mobilitate arată că administrația va urma o linie strategică, coerentă și rațională de dezvoltare, fapt care va transforma municipiul Constanța într-un oraș modern și civilizat, cu adevărat european.
Banca Mondială a fost reprezentată de Suzy Yoon-Yildiz, manager executiv de țară, și David Silsen, manager de bune practici, iar Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare de Venera Vlad, director asociat pentru România.


La evenimentul de astăzi au mai participat Luminița Mihailov, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-est, precum și primarii sau reprezentanții unităților administrativ-teritoriale care compun Zona Metropolitană Constanța.

Sursă foto: Primăria municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 1805

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 764

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2189

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1369

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1546

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 895

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1613

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1489

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1807

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1047

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1041

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 932

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1338

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 10077

Fostul primar, Decebal Făgădău, tătic pentru a treia oară Maria s-a născut pe 2 decembrie!

03 Dec 2023 3820