18 Feb, 2016 21:03
3374
Emilian ANDREI
Rodica MITU
Viceprimarul cu atribuții de primar a spus, acum câteva minute, într-o emisiune la TV Neptun pe cine propune ca viceprimar. Astfel, Decebal Făgădău a precizat că îl vrea pe Mircea Dobre, unul dintre cei mai vechi consilieri, în funcţia de viceprimar al municipiului Constanța.
”Pentru că postul a fost ocupat de Gabriel Stan desigur este normal ca acesta să revină PSD. Și pentru asta, eu îl voi propune pe consilierul local Mircea Dobre”, a spus Făgădău. El a mai explicat, la emisiunea Reporter Special, și de ce: ”În felul acesta voi fi secondat de un viceprimar tânăr, entuzist, și un altul mai în vârstă, sever, cu experiență, de la care vom avea ce învăța”.
În următoarea şedinţă urmează să fie vacantat postul de vicepreşedinte, urmând ca, în luna martie, să fie desemnat noul vicepreşedinte pentru următoarele trei luni, până la alegeri.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: