Decebal Făgădău, întâlnire cu șefii misiunilor diplomatice ale Franței și Germaniei, la Constanța (galerie foto)

Astăzi a fost un moment istoric pentru municipiu, Constanța fiind gazda Excelenței Sale Michèle Ramis, ambasadorul Republicii Franceze în România și a Excelenței Sale, Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România. Însoțiți de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, șefii misiunilor diplomatice ale Franței și Germaniei au vizitat clasele francofone și germanofone de la Liceul Teoretic „George Călinescu˝ și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân˝.
 

„Pentru prima dată în istoria orașului nostru, cele două țări, Franța și Germania, sunt aici să recunoască valențele noastre europene și internaționale. Constanța este un oraș născut european și internațional, este o poartă dinspre lume și înspre lume iar voi, tinerii, sunteți viitorul nostru, aveți un loc special în inima noastră, în inima orașului nostru, sunteți cei mai buni dintre cei buni și aveți parte de cei mai buni profesori și de oportunități uriașe˝, le-a transmis domnul primar Decebal Făgădău elevilor și dascălilor prezenți.

 
Ambasadorul Michèle Ramis a vorbit despre relațiile excelente dintre România și Franța, despre Sezonul cultural și economic dintre cele două țări, desfășurat în răstimpul dintre cele două zile naţionale, 1 decembrie 2018 – 14 iulie 2019, după ce România și-a sărbătorit Centenarul și în momentul în care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest Sezon oferă țării noastre o modalitate de promovare extraordinară, permițând reînnoirea imaginii și eliminarea clișeelor.
 
Ambasadorul german Cord Meier-Klodt a avut numai cuvinte de laudă pentru performanțele elevilor constănțeni și a subliniat importanța învățării limbilor străine ca rampă de lansare într-o carieră de succes. Vizita Excelenței Sale în Constanța a debutat încă de ieri, cu o întâlnire cu domnul primar, discuțiile axându-se pe consolidarea relației de cooperare în special în domeniile economic, educațional și cultural.
 
Cei doi diplomaţi au promovat la Constanţa, pe o singură voce, valorile UE, precum şi necesitatea implicării tinerilor în construirea comună a unui viitor în cadrul marii noastre familii europene, transmite Primăria Constanța.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 191

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 419

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 377

Cu acordul Primăriei Constanța, Alessia Pro Trans Spedition SRL va construi hale pentru depozitare pe strada Interioară 3

24 Apr 2024 426

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 562

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 310

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 321

Primăria Constanța Campania „Salvează un cățel” Continuă (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 298

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 301

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 391

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 522

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 280

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 816

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 521

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 360