Decizie a ANSVSA. Ce mențiune ar putea fi trecută pe etichetele produselor congelate

Astăzi a avut loc teleconferinţa cu toate statele membre, organizată de Comisia Europeană, prin DG SANTE, pentru a discuta aspecte legate de gestionarea situaţiei generată de prezenţa Listeria monocytogenes în porumbul congelat (produs de compania Greenyard din Ungaria) şi, posibil în alte produse de origine vegetală congelate produse de această firmă.
 
Potrivit ANSVSA, cu acest prilej, au fost purtate discuţii tehnice şi a avut loc un schimb de opinii privind măsurile de gestionare a riscurilor întreprinse de către statele membre.
 
În urma discuţiilor, s-a propus ca pentru viitor să se menţioneze pe etichetele acestui tip de produse recomandarea ca acestea să fie preparate termic, înainte de a fi consumate (Listeria monocytogenes se distrugere prin tratare termică - fierbere).
 
S-a stabilit ca, în scurt timp, Comisia Europeană să transmită o informare pe acest subiect, care va cuprinde recomandări pentru fi difuzate către consumatorii din toate statele membre.
 
De asemenea, s-a reiterat necesitatea ca autorităţile competente din statele membre să continue monitorizarea procedurilor de retragere a produselor companiei Greenyard din Ungaria.
 

”Precizăm că ANSVSA monitorizează în continuare procedurile de retragere şi rechemare ale firmelor distribuitoare şi a celor care comercializează produsele congelate, incluse pe lista de distribuţie comunicată” - au transmis reprezentanții ANSVSA. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă ANSVSA Smoothie contaminat cu patulină, retras de pe rafturile LIDL

12 Mar 2024 670

Alertă alimentară Biscuiți retrași din magazinele LIDL. Pot să conțină corpuri străine metalice

22 Feb 2024 2487

ANSVSA MEGA IMAGE retrage un sos de la raft. Conține un produs care nu se regăsește pe etichetă

16 Feb 2024 622

Curtea de Apel Constanța, amânare de pronunțare în dosarul lui Geronimo Brănescu, fostul șef al ANSVSA și DSV Constanța! (DOCUMENT)

11 Feb 2024 719

Unul dintre cele mai cumpărate sosuri de usturoi, retras de pe rafturile din magazinele LIDL! Iată motivul

09 Feb 2024 1337

ANSVSA Produs de la LIDL, retras de la raft! Risc de intoxicație cu histamină

07 Feb 2024 1340

ANSVSA Retragere produs de la comercializare. Goji, contaminat cu salmonela

02 Jan 2024 797

Un nou focar de gripă aviară, într-o exploataţie comercială de găini din Piscani, judeţul Olt

24 Dec 2023 689

DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze produsele alimentare numai din unităţi autorizate

08 Dec 2023 755

Anunț important al ANSVSA! Cum pot fi protejate animalele în perioadele cu temperaturi foarte scăzute

04 Dec 2023 689

Mega Image retrage un produs important de la raft! Este vorba de o cunoscută ciocolată

07 Nov 2023 2235

Focar secundar de gripă aviară diagnosticat la o gospodărie din județul Teleorman

31 Oct 2023 862

Primul termen, în februarie 2024 Dosarul lui Geronimo Brănescu, fostul șef al ANSVSA și DSV Constanța, a ajuns la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

29 Oct 2023 1230

Președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, în vizită de lucru în Regatul Maroc - noi oportunități pentru export

25 Oct 2023 891

ANSVSA aplică amenzi de zeci de mii de lei pentru utilizarea ileagală de substanțe în produse alimentare

17 Oct 2023 775