Directori şi funcţionari de la Finanţe, sub control judiciar Decizie de ultimă oră a procurorilor DNA în dosarul Murfatlar!

În completarea comunicatelor nr. 1280/VIII/3 din 18 octombrie 2016 privind fapte care au determinat un prejudiciu în dauna bugetului de stat de aproximativ 600 milioane euro, prin conduita presupus frauduloasă a unor societăţi din domeniul băuturilor alcoolice,  Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 octombrie 2016, faţă de inculpaţii:
  • JARDA ANA - la data faptelor, director în cadrul Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor (şedinţa 12.03.2010),
  • DIACONESCU DANIEL – la data faptelor, directorul general al Direcţiei generale de informaţii fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, membru al comisiei anterior menţionate,
  • VIZOLI MARIANA – la data faptelor,   director al Direcţiei de legislaţie în domeniul TVA din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, membru al comisiei anterior menţionate,
  • BADEA CIPRIAN – la data faptelor,  directorul general al Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, vicepreşedintele comisiei anterior menţionate,
  • NEGRUȚIU MONICA - la data faptelor,  directorul general al Direcției generale de reglementare a colectării creanțelor bugetare – ANAF şi membru al membru al comisiei (ședința din 30.01.2012),
  • Toţi funcţionari publici, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
  • POTÎRNICHE CORNEL şi POTÎRNICHE VIOREL, administratori a două societăți comerciale, în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: în perioada 2010-2014, patru societăți cu activitate de producere și comercializare a băuturilor alcoolice, deținute sau controlate de Ivănescu George, Bucura Cătălin, Zlotea Gheorghe și de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168,76 lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale. Activitatea infracțională s-a desfășurat în condițiile în care funcționarii publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligați prin atribuțiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos.

Cauzele producerii acestui prejudiciu, identificate în cauză, sunt:
- autorizarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producție alcool și băuturi alcoolice deținute de societăți;
- sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor și a altor obligații fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă;

Cu referire la participarea penală a funcţionarilor publici anterior menţionaţi, facem precizarea că aceştia au făcut parte din  Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.  În cazul a două dintre antrepozitele fiscale de producere a băuturilor alcoolice, aceştia au încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluții de admitere a cererilor în alte condiții decât cele legale (şedinţele din datele de 12.03.2010 şi 30.01.2012).
Prin aceste demersuri, funcţionarii publici au contribuit la crearea unui folos necuvenit în favoarea a două dintre cele patru societăţi de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice vizate de anchetă, având şi o contribuţie la producerea prejudiciului în dauna bugetului de stat, determinat de activităţile celor două societăţi.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii:
să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală şi la unitatea de poliţie din raza de domiciliu, ori de câte ori sunt chemaţi;
să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală şi unitatea de poliţie din raza de domiciliu cu privire la schimbarea locuinţei;
să se prezinte la unitatea de poliţie din raza de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi

să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală;
să nu ia legătura, direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar
să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;Cu privire la funcţionarii publici  Jarda Ana şi Diaconescu Daniel, s-a dispus şi obligarea acestora de a nu participa la şedinţele Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele.

 
Inculpaţilor i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309  Cod de procedură penală.
 
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 357

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 260

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 496

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 379

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 889

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 698

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 527

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1351

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 673

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 757

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 746

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1347

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 816

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 741

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1470