Decrete de decorare a Teatrului Evreiesc de Stat din București, semnate de președintele Iohannis. Mai multe actori, decorați de șeful statului

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, miercuri, 1 august a.c., decretele de decorare a Teatrului Evreiesc de Stat din București și a unor actori ai acestei instituții de cultură.
 
Potrivit Aministrației Prezidențiale, cu prilejul aniversării a 70 de ani de activitate ca instituție de stat, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită la dezvoltarea identității și diversității culturale a țării noastre, pentru dăruirea cu care s-a ilustrat în viața culturală, prin promovarea unei educații artistice de calitate în rândul tinerelor generații, dovedind excelența la nivel național și internațional, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D-„Arta spectacolului”, Teatrului Evreiesc de Stat din București.
 
De asemenea, în semn de recunoaștere și apreciere pentru remarcabilele prezențe  artistice, în care talentul, energia și inteligența au dat viață și frumusețe marilor roluri interpretate, Președintele Klaus Iohannis a conferit:
 
Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer Maiei Morgenstern, actriță;
Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer lui Rudi Rosenfeld, actor, și lui Nicolae Călugărița, actor;
Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler Myei Liontescu, actriță, și Dorinei Păunescu, actriță;
Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D-„Arta spectacolului” Olimpiei Lazăr, actriță, lui Cornel Ciupercescu, actor, și dlui Florea Cârstea, actor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis Candidadtul PSD nu intenţionează să garanteze independenţa justiţiei

11 Aug 2014 1586