Stiri calde

Decrete de decorare, semnate de Klaus Iohannis. Ce personalităţi au primit distincţii

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, vineri, 31 august a.c., decretul de decorare a regizoarei Cătălinei Buzoianu (Ecaterina Buzoianu).

Astfel, în semn de apreciere deosebită a prestigioasei cariere artistice în care, timp de peste 50 de ani, prin talent și abnegație, a regizat spectacole marcante atât în țară, cât și în străinătate, pregătind cu exigență și, în același timp, cu multă căldură umană generații de regizori, Președintele României a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, doamnei Cătălina Buzoianu (Ecaterina Buzoianu), regizor.

Tot astăzi, Iohannis, a semnat decretul de decorare a ambasadorul Japoniei în România, Kisaburo Ishii.

Astfel, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită pe care a avut-o la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România şi Japonia, Președintele României a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce, Excelenței Sale Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei în România.

De asemenea, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul de decorare a Drapelului de luptă al Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”.

În semn de recunoaștere pentru îndeplinirea  cu succes a misiunilor încredințate militarilor unității în cadrul executării misiunii „Resolute Support” din Teatrul de Operaţii Afganistan, Președintele României a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofiţer, cu însemn de război, pentru militari, Drapelului de luptă al Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Președintele României a mai semnat vineri decretul de decorare al generalului Curtis M. Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul acordat României în contextul procesului de adaptare a structurii de comandă a NATO, precum şi pentru susținerea inițiativelor naționale aflate în dezvoltare, Președintele României a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, pentru militari, de pace, domnului general Curtis M. Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Cătălina Buzoianu, Marcel Chirnoagă, Mioara Cremene sau cum s-a născut „Pentesileea“ la Constanţa (galerie foto)

03 Jul 2017 3039

Actori la ceas Aniversar Nina Udrescu

26 Mar 2010 2719

"Scaiul" (re)aduce "starea de normalitate" la teatrul

15 Nov 2007 809