Delegaţia LMP la Parlamentul României. Dan Albu-preşedintele LMP Am obţinut o mărire a soldei cu 15%, modificarea cuantumului chiriei şi multe altele

O delegaţie comună formată din din Dănuţ Albu – preşedinte LMP, Marius Apostol – preşedinte AMVVD, Adrian Udrea – reprezentant LMP, Garnizoana Bucureşti, Florin Şuteu – reprezentant LMP în Garnizoana Focşani, Doru Păcurar – reprezentant LMP în Garnizoana Braşov şi Daniel Mitran – membru LMP (Fregata “Regele Ferdinand) au participat la un dialog cu Liviu Dragnea – preşedintele Camerei Deputaţilor, Lia Olguţa Vasilescu – ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Mircea Duşa – secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare şi planificare din MApN şi domnul generalul de brigadă Florin Jianu – şeful Direcţiei financiar-contabile din MApN.

Dan Albu, preşedintele Ligii Militarilor Profesionişti a declarat pentru ZIUA de Constanţa că au discutat şi au stabilit următoarele:

Mărirea soldelor cu un procent de 15%, începând cu data de 1 iulie 2017;
Egalizarea misiei de la 17 lei la 32 de lei, echivalentul normei de hrană pe o zi;
Modificarea cuantumului compensaţiei de chirie de la 50% din soldă la o sumă raportată la nivelul chiriei din fiecare garnizoană în parte;
Accelerarea procesului adoptării Statutului Unic al Cadrelor Militare, Gradaţilor şi Soldaţilor;
Acordarea Semnului Onorific “În Serviciul Patriei” pentru Corpul SGP;
Elaborarea unei ordonanţe de Guvern pentru plata orelor suplimentare, atât pentru zilele de sâmbătă şi duminică, dar şi pentru sărbătorile legale, în procent de pana la 100%.
Acordarea de vouchere de vacanţă pentru militarii români, în valoare de 1.450 lei, începând cu data de 1 august 2017.

Sursa foto: Facebook/ligamilitarilorprofesionisti

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Elena Durac

18 Jun, 2017 13:23

Totul se discuta numai de militari,de personalul civil contractual ,nu se pomenește absolut nimic,noi din ce armata facem parte??..Nu s au mărit salariile din 2008, am rămas fii ploii uitați de toată lumea ...oare nu avem si noi aceleași drepturi ???

Articole asemanatoare

Liga Militarilor Profesionişti- convenţie cu Sanatoriul Efosan. Care sunt condiţiile şi cine vor fi beneficiarii

02 Feb 2019 3385

Liga Militarilor Profesioniști a aderat la Euromil. Despre Euromil. Dan Albu, preşedintele LMP, spune că este un moment istoric (galerie foto)

13 Oct 2018 3870

Interviu online cu Dan Albu, președintele Ligii Militarilor Profesioniști „Legislația privind Corpul SGP s-a îmbunătățit. Am obținut drepturi la care doar visam“

22 Sep 2018 12189

Dan Albu, președintele Ligii Militarilor Profesioniști, despre modificarea Legii pensiilor militare

05 Aug 2017 50217

Liga Militarilor Profesioniști-ședință la Mangalia. A fost constituit un punct de lucru și s-a desemnat reprezentantul LMP pe garnizoană

24 Jun 2017 8970

Interviu online cu Dan Albu, preşedintele Ligii Militarilor Profesionişti Legea salarizării şi Statutul cadrelor militare ar rezolva principalele probleme ale Corpului SGP

10 Feb 2017 23166