Delegație a Universității „Andrei Șaguna” la Universitatea din Karabük

O delegație a Universității „Andrei Șaguna” a participat la cel de-al doilea workshop al proiectului University Collaboration Network at the Black Sea – UNIVER-SEA.NET, care s-a desfășurat în Turcia, la Universitatea din Karabük, în perioada 24 – 26 octombrie 2013.

Delegaţia a fost condusă de președintele instituției, prof. univ. dr. Aurel Papari și de managerul proiectului, prorector prof. univ. dr. Andra Seceleanu, avându-i în componenţă pe conf. univ. dr. Marian Zidaru, lect. univ. dr. Ghiursel Regep, președintele Senatului Universității, lect. univ. dr. Ștefan Georgescu, responsabilul cu Managementul Calității în Universitate, lect. univ. dr. Cristina Ariton-Gelan, decanul Facultății de Științele Comunicării și Științe Politice şi patru studenți de la specializările Relații Internaționale și Studii Europene şi Psihologie: Ionuț Ivăncescu, Diana Papuc, Sibel Abdula și Arina Frățiman.

La întâlnirea de lucru de la Universitatea din Karabük au participat, alături de delegația din România, câte o delegație reprezentând fiecare dintre cei patru parteneri din proiect, anume: Universitatea Aydin din Istanbul, Universitatea Karabük, Universitatea Internațională a Mării Negre din Tbilisi și Academia de Administrație Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova din Chișinău. Fiecare delegație a fost formată din câte 10 membri, dintre care 6 profesori și patru studenți.
În prima zi a întâlnirii, fiecare responsabil de proiect din țările partenere a plantat câte un pom în curtea Universității din Karabük, iar rectorul acesteia a oferit câte un Certificat onorific de proprietate asupra pomului sădit, a cărui evoluție poate fi vizualizată pe site-ul universității. Apoi, toți participanții au fost delectați cu un impresionant spectacol de dansuri tradiționale turcești, realizat de studenții universității gazdă.

În cadrul festivității, președintele Universităţii „Andrei Șaguna”, prof. univ. dr. Aurel Papari, a conferit Diploma de Onoare a Universităţii „Andrei Șaguna” și Medalia Omagială „Mitropolitul Andrei, Baron de Șaguna”, rectorului Universității din Karabük, prof. univ. dr. Burhanettin Uysal, pentru „contribuția excepțională în promovarea principiilor și valorilor educaționale europene”.

Lucrările workshop-ului au avut ca temă multiculturalitatea și pluralismul etnic în arealul geografic al Mării Negre. Dezbaterile au contribuit la identificarea aspectelor comune, dar și a particularităților culturale naționale, precum și la conceperea unui curriculum inovativ comun și a unor activități extracurriculare în vederea formării unor noi competențe pentru studenții de la universitățile din zonă și totodată, la consolidarea parteneriatului în vederea dezvoltării unui mediu cultural comun, prin promovarea valorilor educaționale și prin reliefarea identităților culturale regionale. S-a pus un accent deosebit pe ideea de unitate în diversitate, au fost abordate aspecte ale celor mai bune practici în comunicarea interculturală şi s-a stabilit conţinutul curriculum-ului pentru studenţii universităţilor participante la proiect.
În cadrul unei ceremonii festive a fost semnat Protocolul de colaborare între Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța, Universitatea Karabük din Turcia şi Academia de Administrație Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova din Chișinău, protocol la care urmează să adere şi celelalte universităţi partenere.


Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Transnațional Bazinul Mării Negre 2007 - 2013, autoritatea de management fiind Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța este beneficiarul proiectului și are ca parteneri Universitatea Aydin din Istanbul (Turcia), Universitatea Karabük (Turcia), Universitatea Internațională a Mării Negre, Tbilisi (Georgia) și Academia de Administrație Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova, Chișinău (Moldova).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Accident pe bulevardul Lăpușneanu, cu trei mașini implicate. O victimă este la spital (FOTO+VIDEO)

16 Jan 2024 3450

In memoriam Olimpiu Glodarenco, istoricul care a condus timp de șapte ani Muzeul Național al Marinei Române

12 Jan 2024 1113

Personalități Constanța Traian Brătianu împlinește 82 de ani. Carieră împărțită între presă, literatură și pedagogie

09 Jun 2023 1345

Jurnalista constănțeană Steliana Bajdechi împlinește 61 de ani. Drumul de la inginerie la cariera în presă

21 Jan 2023 2327

#Dobrogea144 Prof. univ. dr. Aurel Papari, președintele Fundației și Universității „Andrei Șaguna“, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2022 1372

Intervenție de urgență în stația de autobuz de la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Nov 2022 8769

A încetat din viață fostul președinte al Institutului Național de Statistică

07 Feb 2021 2730

Constanța Incendiu la un autoturism, în fața Universității Andrei Șaguna

24 Jan 2021 1865

Tragedie pe litoral Cine este tânărul care și-a pierdut viața în accidentul de la Eforie. Studia la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța

12 Aug 2020 4104

#citeșteDobrogea Remember George Pruteanu, la 12 ani de la dispariție. „A asculta manele e degradant ca și a te scobi în nas cu degetul până la cot”

27 Mar 2020 4461

Ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin, la Universitatea „Andrei Șaguna“ din Constanța „Rusia este gata să poarte un dialog cu orice stat și guvern legitim“ (galerie foto)

29 Feb 2020 2328

Protest în fața Universității Andrei Șaguna din Constanța, în timpul vizitei ambasadorului rus Valerii Kuzmin (galerie foto)

28 Feb 2020 5115

​Scrisoare deschisă adresată ARACIS „Jurnaliştii sunt instrumentalizaţi în propagandă şi legitimarea puterii abuzive” (documente)

09 Jan 2020 2402

Doliu în lumea academică. A încetat din viață un academician ce a primit titlul de doctor honoris causa al unei universități din Constanța

02 Jan 2019 2316

La Universitatea „Andrei Şaguna” Academicieni români prezintă volumul omagial „Educaţia la Centenar”

11 Dec 2018 2557