Denunțătorul lui Nicușor Constantinescu Marian Turbatu cere în instanță anularea unei hotărâri

 
Marian Turbatu s-a adresat Curții de Apel Constanța, solicitând anularea unei hotărâri AGA din data de  10.12.2014. În dosarul care a fost înregistrat marți  la secția Civilă a Curții de Apel Constanța, Turbatu este reclamant iar firma NEG Teren SRL din Constanța este pârât. Acesta s-a adresat curții după ce Tribunalul Constanța i-a respins în octombrie 2015 acțiunea ca neîntemeiată.
 
Potrivit Vrăjitorul.ro, Marian Turbatu a fondat această firmă în anul 2007 alături de neamțul Teut Jan Hermann. Firma este în faliment în prezent. Marian Turbatu mai este printre altele, administratorul Romwind International SRL. Constantinescu a fost trimis în judecată în dosarul în care denunțător este Marian Turbatu pe 27 mai 2014. Este vorba despre dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a fost deferit Justiţiei alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa.
 
Potrivit administratorului SC Romwind SRL, Marian Turbatu, pe data de 23 ianuarie 2014, Consiliul Judeţean Constanţa a emis un certificat de urbanism pentru SC Neg Project 1 SRL şi SC Romwind SRL, certificat solicitat însă pe... 1 februarie 2008! Aşadar, şase ani mai târziu, preşedintele CJC a catadicsit să emită acest document. Certificatul de urbanism a fost emis pentru „lucrări de construire noi capacităţi de producere energie electrică - 14 centrale eoliene cu puterea totală de 42 MW, lucrări de construire, extindere reţele de distribuţie, construire, modificare, reparare, modernizare şi reabilitare căi de comunicaţie - acces, comuna Ciocârlia, judeţul Constanţa” şi are o valabilitate de 24 de luni de la data emiterii.
 
Interesant este însă un alt certificat de urbanism. Mai exact, o prelungire a unui certificat de urbanism, emisă pe data de 5 noiembrie 2008, dar remisă către solicitant abia pe data de... 23 mai 2014. Vorbim, deci, despre un document emis de CJC, semnat de Nicuşor Constantinescu, de secretarul CJC Mariana Belu şi de arhitectul şef Titi Cenuşă în anul 2008 şi trimis la solicitant în luna mai 2014.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.