Denunţătorul lui Nicuşor, Marian Turbatu „Am câştigat 30 procese în instanţă şi Constantinescu nu le-a pus în aplicare“

marian turbatu nicusor constantinescuOmul de la care a pornit reţinerea lui Nicuşor Constantinescu face primele declaraţii, scrie adevarul.ro.
Marian Turbatu a fost cel menţionat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa la puţin timp după reţinere. Turbatu susţine că a câştigat zeci de procese împotriva lui Constantinescu şi şeful judeţului nu a respectat hotărârile judecătoreşti.
Potrivit adevarul.ro, Marian Turbatu spune că problemele sale cu Nicuşor Constantinescu au început în 2007 şi nu s-au încheiat nici astăzi. "În 2014 am primit şapte certificate de urbanism solicitate încă din 2008. Asta s-a întâmplat după şapte ani, deşi instanţa l-a obligat să le emită", precizeaza Turbatu.
Preşedintele Asociaţiei Eoliene Române susţine că a câştigat în instanţă nu mai puţin de 30 procese cu Nicuşor Constantinescu.
"Niciunul dintre ele nu a fost respectat. Judecătorii l-au pus să emită actele şi el nu a vrut. Este un abuz în serviciu". Conform lui Turbatu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa se face vinovat de trei mari grupuri de infracţiuni: abuz în serviciu, infracţiuni legate de refuzul emiterii actelor de urbanism şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Marian Turbatu susţine că Nicuşor Constantinescu nu a vrut niciodată să stea de vorbă cu el pentru că "nu i-am îndeplinit solicitările. Constantinescu nu cere niciodată şpagă direct, dar Consiliul Judeţean Constanţa avea tarife stabilite pentru emiterea certificatelor de urbanism. Eu am dus la DNA colegi care au avut cereri de mită de la Nicuşor. În Dobrogea nu există parc eolian pe raza CJ Constanţa cu un patron căruia să nu i se fi cerut favoruri", a mai spus Turbatu. Preşedintele Asociaţiei Eolienelor din România declară că "procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au ajuns în câteva rânduri la concluzia că organele de poliţie judiciară din Constanţa au tergiversat dosarele eolienelor şi nu au urmat sarcinile date de procuror. "
Citeste mai mult: adev.ro/n2p9ga

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Totul se decide azi Nicuşor Constantinescu, denunţat de Marian Turbatu! Şeful CJC ar putea fi arestat şi în acest dosar (rechizitorii + transcript)

03 Jun 2016 3677

Războiul pierdut de Nicuşor Constantinescu Constanţa plăteşte amenzi de sute de mii de lei pentru preşedintele suspendat

09 Sep 2014 4725

La ce folos? Denunţătorul lui Nicuşor Constantinescu primeşte de la CJC documentele solicitate în urmă cu şapte ani (documente)

20 Jun 2014 4001