Deschiderea oficială a Invictus Games Toronto 2017. Conducerea MApN, alături de echipa României

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, aflați în prezent într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, se vor deplasa sâmbătă, 23 septembrie, la Toronto, Canada, pentru a fi prezenți, alături de cei 15 militari răniți care compun Invictus Team Romania, la ceremonia de deschidere a jocurilor Invictus.
         
Totodată, oficialii români vor asista la antrenamente și la primele probe sportive la care vor concura militarii români.
         
La rândul său, șeful Statului Major General va participa la conferința șefilor apărării ai națiunilor participante la Invictus Games Toronto 2017. Subiectul principal al întâlnirii va fi axat pe discuții privind personalul militar rănit sau devenit invalid în urma participării la acțiuni militare interne sau la misiuni în teatrele de operații.

În cele șapte zile ale competiției, membrii Invictus Team Romania vor participa la peste 30 de întreceri sportive. Alături de ei se vor afla antrenorii acestora din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, membri ai familiilor, prieteni și suporteri români din Canada.

Sursa foto: MApN.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul apărării naționale, la deschiderea Invictus Games Haga #22. Ce mesaj a transmis pentru echipa care va reprezenta Armata României(VIDEO)

16 Apr 2022 1228

Echipa României începe pregătirea pentru Invictus Games Haga 2020. Cine face parte dine echipa Invictus România

03 May 2019 1868

Militarii care au reprezentat România la competiția sportivă „Invictus Games Toronto 2017”, decorați de președintele Klaus Iohannis. Cine este de la Constanța (video)

24 Jan 2018 2529

Statul Major al Apărării. Întâlnire cu militarii răniți/invalizi participanţi la Invictus Games. Ce este Invictus Games

09 Nov 2017 2539

Militarii din Invictus Team România se întorc acasă. Au participat la Invictus Games 2017, de la Toronto

01 Oct 2017 2329

Aur pentru România la Invictus Games Toronto 2017 (galerie foto)

30 Sep 2017 2387

Invictus Team România, primită la Cotroceni. Ce mesaj le-a transmis președintele Klaus Iohannis

14 Sep 2017 1976

Cine sunt militarii care fac parte din lotul ce va reprezenta România la Invictus Games Toronto 2017

07 Jun 2017 2118

Proiectul „Invictus Games Toronto 2017”

11 Nov 2016 1851

Echipa României la „Invictus Games Toronto 2017“. Videoteleconferință cu militarii răniți în misiuni

07 Oct 2016 2319