Descoperire la Frontieră. Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un automarfar care transporta role textile

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Timiş, au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar nouă cetăţeni străini, care încercau să iasă ilegal din ţară.

Potrivbit Poliției de Frontieră, în data de 05.06.2019, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc E.H., în vârstă de 38 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz şi o semiremorca, ambele înmatriculate în Turcia. Alături de el, în calitate de pasager, călătorea numitul Z.S., cetăţean bulgar în vârsta de 36 de ani. Conform documentelor de însoţire, automarfarul transporta role textile, cu destinaţia Germania.

În urma analizei de risc specifice efectuate cu sprijinul colegilor de la I.T.P.F. Timiş, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii, au fost descoperite ascunse nouă persoane.

„Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt şapte cetățeni irakieni, un sirian şi un turc, grupul fiind format din patru bărbați, o femeie  şi patru minori. În cadrul cercetărilor, lucrătorii noştri au stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, iar minorii au vârste cuprinse între 8 luni şi 17 ani. Cei în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul turc și cetăţeanul bulgar şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun” - au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 593

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1401

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 429

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 477

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 563

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 548

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 506

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 1018

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 632

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 559

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 545

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 524

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 609

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 562

Poliția de Fontieră Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

19 Jan 2024 571