Despăgubiri de un milion de euro CNADNR are banii pentru Georgiana Elena Ghegeliu

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din  România (CNADNR) are fonduri pentru a-i plăti Georgianei Elena Ghegeliu, din Constanţa, suma de un milion de euro despăgubiri. “Urmare a deciziei instanței privind despăgubirea în valoare de un milion de euro pentru tânăra care și-a  pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier, CNADNR, face următoarele precizări: În bugetul de venituri și cheltuieli al CNADNR, aprobat prin Hotărârea de Guvern cu nr.   316/16.04.2014, publicat în Monitorul Oficial cu nr. 316/30.04.2014, sunt prevăzute fonduri pentru despăgubiri obținute urmare a unor hotărâri judecătorești. Astfel, la capitolul venituri proprii, sunt provizionate pentru litigii sume în valoare de 50 milioane RON din care, pentru dosarul cu nr. 11318/3/2012, în care CNADNR are calitatea de părâtă, suma de 4,5 milioane RON”, se arată într-un comunicat al CNADNR. Reamintim faptul că pe data de 11 iunie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au obligat CNADNR, prin decizie definitivă şi irevocabilă, să-i plătească un milion de euro despăgubiri tinerei din Constanţa. Imediat după prinunţarea sentinţei, reprezentanţii CNADNR au afirmat că vor respecta decuzia şi o vor aplica întocmai. Georgiana Elena Ghegeliu a dat în judecată, în aprilie 2012, CNADNR şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, după ce şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006. Ea se afla în maşina condusă de pietenul său, pe DN1, între Bucureşti şi Braşov, în momentul în care acesta a pierdut controlul volanului din cauza drumului deteriorat şi nesemnalizat corespunzător. Maşina s-a izbit de parapeţi, iar în urma impactului braţul tinerei a fost zdrobit şi nu a mai putut fi salvat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 februarie 2021

17 Feb 2021 2093

Despăgubire record pentru o femeie din Constanța, rănită grav într-un accident feroviar! (document)

19 Nov 2019 2729

Georgiana Ghegeliu ar putea primi 2.000.000 de lei despăgubiri de la CNADNR

26 Feb 2015 2113

După ce a câştigat un milion de euro de la CNADNR Georgiana Ghegeliu, din Constanţa, a renunţat la noul proces

09 Oct 2014 2597

Dosarul, judecat de Tribunalul Constanţa Georgiana Ghegeliu mai cere o jumătate de milion de euro de la CNADNR

10 Jul 2014 2627

Banii CNADNR au ajuns la Constanţa! Georgiana Elena Ghegeliu şi-a primit milionul de euro despăgubiri

19 Jun 2014 3419

Mai durează! CNADNR o va despăgubi de Georgiana Elena Ghegeliu abia după publicarea motivării sentinţei!

18 Jun 2014 2109

Georgiana Ghegeliu, din Constanţa Cine este avocatul care a obţinut despăgubirea record de la CNADNR

12 Jun 2014 6181

CNADNR va plăti tinerei mutilate despăgubirea „Vom respecta decizia ÎCCJ și o vom aplica întocmai”

11 Jun 2014 2071

Tânăra din Constanţa mutilată într-un accident a câştigat în instanţă un milion de euro

11 Jun 2014 2598

CNADNR ar putea plăti daune morale Judecătorii ar putea soluţiona astăzi dosarul studentei din Constanţa

11 Jun 2014 1948