Detalii șocante despre militarul suspectat că și-a ucis iubita în coafor. Fosta soție a fugit din țară de teama bărbatului

Fratele militarului reținut după ce și-a ucis iubita într-un coafor din Titu, județul Dâmbovița susține că bărbatul avea probleme cu băutura şi spune că părinţii lui, bătrâni şi bolnavi, sunt devastaţi. Şi fosta soţie a militarului a susţinut că problemele de comportament ale lui Florin Oprea erau cunoscute inclusiv de poliţie, însă nimeni nu a făcut nimic. Femeia a declarat pentru RomâniaTV că a depus mai multe plângeri la poliţie pentru că a fost bătută de militar şi că oamenii legii au luat-o în serios abia când acesta a venit la uşa ei cu un topor. Ca să scape de ameninţările lui, fosta soţie spune că a fost nevoită să plece din ţară.
 
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, şi-a urmărit, marţi după-amiază, concubina până la un coafor din localitatea Titu, a intrat după ea şi a înjunghiat-o. Femeia, în vârstă de 25 de ani, a fost transportată la spital, dar nu a putut fi salvată şi medicii au declarat decesul.
 
Militarul, originar din localitatea Lunguleţu, trăia de mai mult timp cu tânăra în concubinaj, cei doi având împreună un copil.
 
După comiterea faptei militarul s-a predat la Poliţie, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar care a deschis pe numele bărbatului un dosar penal pentru infracţiunea de omor.
 
Şi fosta soţie a militarului a povestit presei că militarul era o persoană violentă şi că a fost nevoită să plece din ţară ca să scape de el.
 

"Avea un comportament violent pe fondul consumului de alcool. Muncea în agricultură, era singurul lui venit până să se angajeze în Armată. În timpul căsătoriei cu el am avut foarte mult de suferit. Eram supusă unor traume psihice şi fizice. Mă bătea, am depus plângere la poliţie, am sunat de nenumărate ori la poliţie pentru a cere ajutor când voia să intre peste mine în casă, când mă ameninţa cu moartea şi nu s-a fcăut nimic în acest sens. A fost chemat la Poliţie şi i se punea în vedere şi când venea acasă şi ne certam, îşi aducea aminte că eu am făcut plângere la poliţie şi-mi spune "vezi, sunt un şmecher şi nu ai ce să-mi faci". (...) A venit în stare de ebrietate, împreună cu fratele lui, la apartamentul în care eu locuiam cu fetiţa şi a încercat să spargă uşa cu toporul, moment în care eu am sunat la Poliţie. Autorităţile l-au ridicat efectiv de la uşă şi dacă nu se intervenea probabil se petrecea tragedia care s-a petrecut cu acea fată. Dădea cu toporul în uşă", a povestit fosta soţie într-o intervenţie telefonică la România TV.

 

"Am făcut nenumărate plângeri şi nenumărate sesizări, însă nu mi-au fost luate în seamă. Plângerile au fost făcute în oraşul Titu. Decât să i se pună în vedere verbal nu i s-a făcut nimic", a mai povestit femeia.

 

"Mi-a fost frică de el şi am fost nevoită să părăsesc ţara ca să îmi pot proteja viaţa, efectiv să fug împreună cu copilul, pentru a nu fi omorâtă", a mai povestit fosta soţie.

 
Cazul lui Florin Oprea a fost preluat de Parchetul Militar care a deschis pe numele lui un dosar penal pentru infracţiunea de omor.
 
Sursa:  România TV.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, sărbătorit de Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”

23 Apr 2024 340

#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

23 Apr 2024 527

Teatrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, la Festivalul Regional de Teatru „Caragiale între trecut, prezent și... viitor”​ (FOTO)

22 Apr 2024 495

Știri Constanța ​Aniversare de 130 de ani și restaurarea Monumentului Regimentului 34 Infanterie din Topraisar (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 377

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța „La mulți ani Batalionului 341 Infanterie!” (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 449

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 380

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 6934

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 687

Airsoft Un hobby plin de acțiune și strategie

19 Apr 2024 291

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 540

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

19 Apr 2024 410

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 441

Dacor Plast SRL execută lucrări de reparații curente la o unitate militară din Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 465

Ziua Porților Deschise la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța

18 Apr 2024 443

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 473