Diguri gonflabile şi peste 2.000 de saci, printre măsurile de prevenție luate în Constanţa (galerie foto)

Primăria Municipiului Constanța face apel către constănțeni, în perioada în care este în vigoare codul portocaliu de ploi și vijelii, să nu staționeze autovehiculele în zonele în care există riscul prăbușirii vreunui copac, în zonele inundabile ori pe grătarele de canalizare, îngreunând astfel acțiunile de prevenție ale municipalității.
 
Constănţenii sunt rugaţi să evite zonele cunoscute ca fiind cu potențial ridicat de inundații, iar cei care locuiesc la case să curețe frunzele căzute în apropierea gurilor de canalizare.   
 
Amintim că, în urma atenționării meteorologice, cod portocaliu, de ploi și vijelii emise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, în cadrul Primăriei Constanța s-a întrunit Comandamentul pentru Situații de Urgență, format din reprezentanți ai compartimentelor de specialitate din Primăria Constanța, SC Confort Urban, SC  RAJA S.A., ISU Dobrogea și ai Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, pentru a lua măsurile de prevenție necesare. Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea pentru această seară arată că, începând de astăzi, ora 21:00, și până mâine seară, ora 20:00, în municipiul Constanța cantitățile de apă ar putea depăși 50 l/mp – 60 l/mp. De asemenea, pentru această noapte și pentru ziua de mâine până la ora 20:00 este în vigoare avertizarea de vânt puternic, cu viteze ce ar putea depăși 90 km/h.
 
Măsuri de prevenție:
  • Pentru a veni în sprijinul constănțenilor, echipe ale Serviciului Protecție Civilă, Serviciului Gospodărire Comunală, Serviciului Igienă Publică, Serviciului Spații Verzi, Poliției Locale din cadrul Primăriei vor fi toată noaptea pe teren pentru a interveni acolo unde va fi cazul.
  • Reprezentanții Serviciului Inspectorat Protecție Civilă, din cadrul Primăriei Constanța, împreună cu cei ai ISU Dobrogea au montat în această după-amiază diguri gonflabile de protecție împotriva inundațiilor. Mai exact, digurile au fost montate în zona bisericii Sf Maria - pe b-dul 1 Mai și în zona Secției 5 de Poliție – în Km 5. De asemenea, Inspectoratul Protecție Civilă împreună cu angajați ai S.C. Confort Urban S.R.L. au așezat peste 2.000 de saci pe următoarele străzi: str Apusului, str. Izvor, str. Poporului, str. Chiliei, str. Steagului, str. Tabla Buții, str. Onești, str. Nicolae Negru, str. Ion Nenițescu, str. Răsuri, intersecția b-dul Ferdinand cu str Mihai Viteazu, str. Pandurului, în dreptul Universității Ovidius – pe b-dul Mamaia și b-dul Aurel Vlaicu. La blocurile I1 – I6 din zona bisericii Sf. Maria au fost așezați saci cu nisip la intrarea în scări. Același lucru s-a realizat și la blocurile spațiile comerciale de pe str. Teodor Speranția, Km 5 și pe b-dul Tomis, în zona Dacia.
  • Reprezentanții Direcției Gospodărire Comunală, împreună cu cei ai SC Polaris M Holding, strâng frunzele adunate în jurul grătarelor de canalizare. De asemenea, șase echipaje de alpiniști comunitari vor interveni, acolo unde va fi cazul, pentru ridicarea copacilor sau crengilor căzute.
  • Șase echipe ale Poliției Locale vor interveni în zonele critice pentru a ajuta la fluidizarea traficului și pentru a elimina eventualele probleme.
  • SC RAJA SA asigură permanența, pentru municipiul Constanța, cu 20 echipe a câte 4 oameni care monitorizează zonele de risc (str. Ahile Mihail, Biserica Sf. Maria din zona Far, cartierul Km 4-5 – zona Secției 5 Poliție, zona Dacia, zona Delfinariu). Reprezentanții S.C. RAJA S.A. vor suplimenta echipele de intervenție, dacă va fi cazul. Echipajele sunt dotate cu vidanje și pompe de mare putere.
 
Constănțenii pot semnala permanent orice problemă la nr. de tel:
  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;
  • Dispecerat Serviciul Administrare Spații Verzi – 0241/48.81.71; 0722.54.53.66
  • Dispecerat Serviciul Inspectorat Protecție Civilă – 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08;
  • Dispecerat Poliția Locală – 0241/48.42.05;
  • Dispecerat RAJA – 0241/66.44.44.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 756

Vreme deosebit de caldă în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

01 Apr 2024 847

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

11 Mar 2024 649

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! Când expiră informarea meteorologilor

06 Mar 2024 1074

Prognoza meteo pentru Dobrogea în zilele următoare. Cum va fi vremea la malul mării?

04 Mar 2024 1117

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

19 Feb 2024 635

Cod galben de vreme severă la Constanța cu intensificări ale vântului, polei și viscol!

07 Jan 2024 1761

Fotoreportaj Constanța Vremea frumoasă a scos constănţenii la plimbare pe faleza Cazinoului în prima zi de Crăciun (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 1734

Drumuri Județene Constanța, gata de acțiune la vreme severă

24 Nov 2023 831

Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

22 Nov 2023 3835

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

20 Nov 2023 1210

ANM Avertizare RO-Alert ! Cod roșu în Constanța

18 Nov 2023 3326

Primăria Constanța Orașul de la malul mării, sub avertizări cod galben și portocaliu de ploi și vânt puternic!

18 Nov 2023 1120

Știri Constanța azi Cod galben și portocaliu de vreme rea. Iată cum e vremea în municipiu (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Nov 2023 3686

Ploi și vânt puternic la malul mării! Recomandările Primăriei Constanța

17 Nov 2023 1173