DIICOT a făcut azi peste 50 de percheziții. Iată în ce dosar

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, Oradea, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud şi Satu Mare, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, precum şi poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, au efectuat în data de azi un număr de 55 de percheziţii domiciliare la sediile unor firme de pe raza judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Cluj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale, specializată în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, abuz în serviciu, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi fraudă informatică.

     În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul  2008, mai multe persoane au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat, cooptând pe parcurs şi alţi participanţi la activitatea infracţională, care au aderat la acesta şi au sprijinit gruparea, având ca scop săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, fraudă şi fals.

    Modul de operare al grupului infracţional organizat a presupus două mari direcţii de acţiune, pe de o parte fiind vorba despre comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani prin intermediul unor circuite financiar-fiscale prejudiciabile care au inclus mai multe societăţi comerciale de pe raza mai multor judeţe din ţară – inclusiv firme din categoria celor cu comportament tip „fantomă” – menite să diversifice parcursul infracţional, iar pe de altă parte a fost vorba despre săvârşirea unor infracţiuni de fraudă şi spălare de bani în legătură cu obţinerea, prin mijloace frauduloase, de subvenţii (plăţi naţionale directe complementare) pentru sectorul zootehnic, de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Maramureş.

    Liderii grupării infracţionale au calitatea de asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale cu sediile sociale şi puncte de lucru pe raza jud. Maramureş şi Satu Mare, respectiv funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş.

    Activitatea infracţională, pe de o parte, în perioada 2008 – 2013, s-a derulat prin intermediul societăţilor comerciale administrate sau controlate de cei doi lideri, care au înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale ce nu reflectă operaţiuni reale, emise de peste 10 societăţi comerciale controlate de alţi membri ai grupării, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului, estimat până în prezent de organele fiscale, la valoarea de peste 2.500.000 euro, reprezentând debite – TVA şi impozit pe profit şi accesorii – majorări şi penalităţi de întârziere.

    Pe de altă parte, în perioada 2009 - prezent,  activitatea infracţională s-a derulat cu ocazia solicitării şi obţinerii unor sume de bani din fondurile naţionale gestionate de  Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, reprezentând subvenţii în sectorul zootehnic. Astfel, o parte din membrii grupării au înfiinţat exploataţii de animale, dar au înregistrat animale fictive în exploataţie, iar ulterior au întocmit documentaţie care a stat la baza  formulării de cereri de sprijin financiar în sectorul zootehnic. Activitatea de înregistrare de animale fictive în exploataţie s-a realizat cu sprijinul unor medici veterinari care au atestat, în mod nereal, existenţa şi mişcarea animalelor, şi - mai    mult - au înregistrat apoi aceste date nereale în baza naţională de date (Sistemul Naţional de Identificare si Înregistrare a Animalelor – S.N.I.I.A.) a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Falsurile informatice săvârşite astfel de medicii veterinari, au fost realizabile cu sprijinul unuia dintre liderii grupării, care are funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş şi un referent în cadrul aceleiaşi instituţii.

    Aceste sume de bani obţinute din săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi fraudă (în cazul subvenţiilor acordate în mod ilegal), au fost transferate atât în diferite conturi ale societăţilor care au emis facturile fiscale fictive (în final fiind ridicate în numerar de la ghişeele băncilor şi de la bancomate), cât şi în conturile societăţilor comerciale administrate sau controlate de liderii grupării, de unde au fost ridicate apoi în numerar, iar ulterior reintroduse în conturile sau casieria societăţilor sub formă de aport asociat, în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestora.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 524

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1420

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1910

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 810

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 569

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 957

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 815

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1485

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1582

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 674

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1020

Droguri comercializate consumatorilor minori din Bihor! Trei suspecți, reținuți de procurorii DIICOT

24 Jan 2024 683

Percheziții DIICOT într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO)

24 Jan 2024 723