DIICOT Bărbat în vârstă de 64 de ani, suspectat de pornografie infantilă, reținut

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov, au dispus reţinerea pentru  o perioadă de 24 de ore a inculpatului Plotogea Gheorghe, în vârstă de 64 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor  de pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor.
 
Există suspiciunea rezonabilă că în perioada  iunie – iulie, Plotogea Gheorghe a abordat, prin intermediul internetului, o minoră  în vârstă de doar 8 ani, folosindu-se de imaginea unei alte minore şi profitând de naivitatea fetei, căreia i-a trimis mai multe fişiere foto şi video cu caracter pornografic. Bărbatul a reușit să o determine să recurgă singură la acte de natură sexuală, pe care să le fotografieze şi să i le trimită.
 
De asemenea, din materialul probator administrat în cauză, a rezultat faptul că inculpatul urmărea să producă materiale pornografice cu acea minoră.
 
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliul bărbatului, au fost indentificate şi ridicate mijloace de stocare de date informatice tip hard-disk,  memory stick şi telefoane mobile, iar în urma examinării, în baza mandatului de percheziţie în sistem informatic emis în cauză, au fost descoperite fotografii cu caracter pornografic atât cu majori, cât şi cu minori, surprinse în ipostaze cu caracter sexual explicit.
 
La data de 12.08.2016, Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 521

Mai multe persoane reținute pentru viol, tentativă la viol şi pornografie infantilă! Faptele filmate și distribuite pe reţele de socializare

09 Jan 2024 894

IGPR Arestat pentru pornografie infantilă și șantaj

27 Nov 2023 827

Cercetări la Bârlad, într-un caz de pornografie infantilă și șantaj

23 Nov 2023 1010

Poliția Română Cercetați pentru trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj

23 Nov 2023 768

DIICOT Percheziții și cercetări în trei județe, pentru pornografie infantilă. Mai multe materiale pornografice cu minori au fost distribuite prin intermediul rețelelor de socializare

23 Nov 2023 818

Descinderi la Tulcea la un suspect de pornografie infantilă! Victimele, mai mulți minori (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 807

Acțiune de amploare a Poliției Române în cooperare cu DIICOT! Vizați, suspecți de trafic de persoane și de minori și pornografie infantilă

23 Nov 2023 749

Doi minori reținuți pentru pornografie infantilă, lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală. Ce au constatat procurorii DIICOT

18 Nov 2023 804

Județul Neamț Femeie căutată în Italia pentru pornografie infantilă, reținută de polițiștii din Piatra Neamț

08 Nov 2023 717

Avocat din Tulcea, condamnat cu suspendare, la Constanța, pentru pornografie infantilă

07 Nov 2023 1845

IGPR Materiale pornografice cu minori, descoperite în urma unei percheziții

05 Oct 2023 1000

Județul Olt Cercetați pentru pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj (FOTO)

26 Sep 2023 838

Județul Tulcea Cercetați pentru pornografie infantilă (FOTO)

26 Sep 2023 941