DIICOT. Membrii unui grup infracțional organizat specializat în trafic de droguri, reţinuţi (document)

Miercuri, procurorii DIICOT Olt au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Ivașcu Florin, Lupu Valerică, Anghelescu Mihăiță și Barbu Marian, pentru infracțiunile de grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc în formă continuată.  

 În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu toamna anului 2016, inculpatul Ivașcu Florin i-a propus inculpatului Barbu Marian să înceapă o colaborare pe linia traficului de droguri, sens în care a convenit ca inculpatul Ivașcu Florin să cultive cannabis în diverse locații, iar inculpatul Barbu Marian să-l ajute la vânzarea drogurilor.

Potrivit procurorilor, în perioada  - toamna anului 2016 – luna august 2018,  inculpaţii au comercializat cannabis mai multor persoane de pe raza municipiilor Bucuresti, Slatina, Craiova, Targu-Jiu şi a oraşului Filiași,  primind sume cuprinse între 40 - 50 lei/gram. În primăvara anului 2018, pentru a-și maximiza profitul,  inculpatul  Ivascu Forin i-a propus inculpatului Lupu Valerica să dezvolte o cultură de cannabis, sens în care i-a oferit un număr de 40 de plante de cannabis pentru a le cultiva în grădina sa, stabilind ca după recoltare să-i remită o parte din profit. S-a reținut că inculpatul Ivașcu Florin l-a asigurat pe inculpatul Lupu Valerică despre faptul că are deja consumatori care să cumpere marfa cât şi persoane care să o comercializeze. În cursul lunii iunie 2018, inculpatul Barbu Marian i-a propus inculpatului Anghelescu Mihăiță să intre în afacerea cu droguri pe care acesta o avea împreună cu inculpaţii Ivașcu Florin și Lupu Valerică.

Astfel, în perioada iunie-iulie 2018, inculpatul Anghelescu Mihăiță a vândut mai multor persoane cannabis, contra unor sume cuprinse între 40/50 lei/gram, reţinând o parte din profit, iar o parte l-a remis inculpatului Ivașcu Florin. Cu ocazia perchezitiilor domiciliare efectuate la data de 07.08.2018 pe raza localității Tufeni, la locuinţa inculpatului Lupu Valerică au fost identificate şi ridicate un număr de 24 plante de cannabis, iar de la locuinta inculpatului Ivașcu Florin au fost identificate si ridicate un număr de 7 plante de cannabis, o catitate însemnată de seminte de cannabis, o tigare confectionata artizanal ce continea cannabis și un număr de 72 pastile cu continut stupefiant.

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt.

 La acțiune au participat și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale –I.P.J. Olt.

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", menţioneză procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 496

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 398

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 558

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 837

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 523

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 475

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 507

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 609

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 601

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 485

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 494

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 806

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 937

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 487

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 522