DIICOT Percheziţii în Constanţa şi în alte judeţe, într-un dosar de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave

La data de 02.07.2019, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Constanța, Pitești, București și Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Neamț au efectuat un număr de 18 percheziții domiciliare pe raza județelor Iași, Constanța, Neamț, Argeș, Giurgiu și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În fapt s-a reținut că, în perioada 2017 – 2018, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acționat în mod coordonat, în ceea ce privește inducerea în eroare a mai multor persoane juridice, pentru a obține diferite tipuri de marfă, care era achitată prin intermediul unor bilete la ordin, pentru care nu exista acoperire sub forma disponibilului în cont.


Prin activitatea infracțională s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei.

Ca mod de operare s-a reţinut faptul că, membrii grupului infracţional  au  utilizat în calitate de vehicul infracțional o societate comercială, iar  pentru a evita o eventuală răspundere penală, au  recrutat persoane de condiție socială modestă, care au acceptat, în schimbul unor sume de bani, să preia rolul de asociat și administrator al acestei firme.

Controlul efectiv asupra societăţii comerciale s-a  realizat în baza unor procuri acordate membrilor grupării, utilizate pentru a–și justifica calitatea de reprezentant al firmei, la comiterea actelor de înșelăciune.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat faptul că, înainte de începerea propriu-zisă a activității infracționale, membrii grupului s-au preocupat de obținerea unor bilete la ordin și închirierea unui spațiu pe raza municipiului Iași, unde să fie depozitate bunurile obținute din înșelăciune.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, bani, documente contabile şi alte acte care atestă activitatea infracțională.

Porocurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de doi inculpați,  urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar pentru alți trei inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", transmit procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Miercuri, 13 decembrie DNA face aproape 100 de perchezitii! Ar fi vizat sediul CJ Botoșani și sediul PSD (surse)

13 Dec 2023 801

Constanța, Mangalia, Eforie, Techirghiol și Tuzla, zguduite de mascați! De ce a fost ales numele de cod „Omaha“

12 Nov 2020 6367

Percheziţii la persoane bănuite de furturi din locuinţe

24 Oct 2018 1119

Percheziţii în mai multe localităţi la persoane bănuite de deţinere ilegală de arme

29 Oct 2014 2018

Percheziţii în 14 judeţe din ţară la persoane bănuite de infracţiuni economice

08 Oct 2014 1741

Percheziţii la suspecţi de furturi Opt indivizi, audiaţi la IPJ Constanţa

05 Aug 2014 1848