DIICOT. Percheziţii într-un dosar de trafic de minori. Şase persoane, audiate (document)


În această dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O Ploiești au efectuat un număr de 6 percheziții domiciliare pe raza municipiului Ploieşti şi a comunei Valea Călugărească într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2018, suspectul D.N. a recrutat două minore, în vârsta de 15-16 ani, și respectiv în vârstă de 17 ani, în scopul exploatării sexuale.

De asemenea, s-a constatat că în activitatea infracțională de exploatare sexuală a celor două minore au mai fost implicate şi două suspecte, una dintre ele,în vârstă de 17 ani, concubina suspectului D. F., având cu acesta si un copil în vârstă de aproximativ o lună de zile, precum și o altă suspectă, în vârstă de 16 ani, care locuia împreună cu cele două minore în diferitele locații pe care le închiria.

În activitatea sa, suspectul D. F a fost sprijinit de către concubina şi sora sa care se ocupau in principal cu plasarea clientilor si ţineau o evidenta a sumelor de bani obtinute de fiecare minoră. Totodată, acestea le asigurau spatiile necesare practicarii prostitutiei prin inchirierea unor apartamente sau garsoniere in regim hotelier si monitorizau  timpul petrecut cu clientii, atentionandu-le cand timpul alocat pentru fiecare raport sexual prestat ajungea la final.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat că minorele au fost exploatate sexual și de către alţi doi suspecți.

 La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti  vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 6 persoane.

 Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

 Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității orrganizate din Buzău și Dâmbovița. La percheziții au participat jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploiești.

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", precizează procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 479

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 393

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 544

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 799

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 511

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 470

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 493

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 596

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 589

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 479

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 486

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 789

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 931

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 478

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 511