DIICOT. Percheziţii la persoane cercetate pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de minori

La data de 14 februarie 2019 procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza județului Bistrița-Năsăud, la locuințele a trei suspecți, cercetaţi pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de minori.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada martie 2016– februarie 2019, suspecta M.M.L. (la acea dată în vârstă de 17 ani) a găzduit şi adăpostit o minoră în vârstă de 14 ani, la locuința sa, în vederea exploatării sexuale a acesteia prin obligarea la practicarea prostituției și realizarea de venituri din această activitate.

În primăvara anului 2017, timp de circa două luni de zile, suspectul B.C., în vârstă de 63 de ani, a transportat-o şi a găzduit-o pe minoră în locuinţa sa, unde a exploatat-o sexual, întreţinând relaţii sexuale cu aceasta.

În perioada aprilie 2018 - 5 februarie 2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul M.I.M. găzduit şi adăpostit o minoră, în vârstă de 12 ani, la locuința sa în vederea exploatării sexuale a acesteia.

Astfel, suspectul a transportat-o în mod repetat pe minoră (aproape zilnic, indiferent de condițiile meteorologice), pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferite persoane de sex masculin, contracost, sumele de bani obținute fiind însușite de către suspect. Totodată, în aceeași perioadă, suspectul a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani.

Cei 3 suspecți au fost conduși la sediul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud pe baza mandatelor de aducere, urmând a se dispune măsurile legale cu privire la aceștia.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistriţa-Năsăud.

"Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", transmit procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 368

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 344

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 682

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 655

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 469

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 515

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 410

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 589

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 914

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 540

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 522

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 644

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 523