Diplomatul Sorin Ducaru, ales la conducerea Centrului Satelitar al Uniunii Europene (EU SATCEN)


Ambasadorul român Sorin Ducaru a fost ales marţi, 5 martie 2019, în funcţia de Director al Centrului Satelitar al Uniunii Europene (EU SATCEN), potrivit agerpres.ro.

Votul a avut loc în board-ul SATCEN, aflat sub coordonarea politică a Consiliului UE, prin Comitetul Politic şi de Securitate (COPS).

Candidatul român a obţinut o majoritate calificată a voturilor statelor membre, din primul tur de scrutin. Acest vot validează obţinerea primei poziţii de conducere a unei agenţii din cadrul UE de către un reprezentant al României.

Susţinerea statelor membre pentru obţinerea acestei poziţii de conducere a unei agenţii din cadrul UE, reflectă, dincolo de calitatea candidaturii, o recunoaştere a rolului şi contribuţiilor României pe linia politicii externe şi de securitate comună, precum şi pe linia celei de securitate şi apărare comuna ale UE, în conformitate cu Strategia Globala a UE şi, de asemenea, cu priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE.

România, prin Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale, este şi un beneficiar al produselor şi serviciilor SATCEN, susţinând nivelul crescut de ambiţie privind dezvoltarea şi modernizare agenţiei, inclusiv a contribuţiilor SATCEN pentru Programul Spaţial European. De la începutul acestui an, România face parte din consorţiul pentru programul european de monitorizare spaţială (Space Surveillance and Tracking), program care beneficiază de serviciile SATCEN.

Sursa foto: agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanţa, gazda Black Sea and Balkans Security Forum Ambasadorul Sorin Ducaru - „Regiunea Mării Negre continuă să aibă o importanţă geopolitică mare pentru NATO“ (galerie foto)

09 Jun 2017 3165

Record de atacuri cibernetice asupra NATO

18 Feb 2017 1955

Comunicat de presă MAE Întrevederi ale secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă cu oficiali din cadrul NATO

14 Sep 2015 999

Ştiripesurse.ro Pe cine va propune Klaus Iohannis la șefia SIE

23 Feb 2015 1559