Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a demarat o anchetă în cazul falsului chirurg

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti anunţă că a demarat o anchetă internă şi a sesizat Comisia de disciplină pentru analizarea modului în care un funcţionar public din cadrul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală a atribuit codul de parafă italianului Matteo Politi, care a operat în mai multe clinici fără a avea acest drept, informează Agerpres.ro

"Codul de parafă atribuit domnului Matteo Politi a fost eliberat în data de 23 martie 2018 de către Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală. Conducerea instituţiei a demarat o anchetă internă şi a sesizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare Comisia de disciplină de la nivelul DSPMB pentru analizarea modului în care funcţionarul public din cadrul biroului mai sus menţionat a soluţionat solicitarea domnului Matteo Politi", informează DSP, într-un comunicat publicat marţi pe site-ul instituţiei.


Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti precizează că funcţionarul public care i-a atribuit codul de parafă italianului a fost mutat disciplinar, urmând ca până la finalizarea cercetării să-şi desfăşoare activitatea în cadrul altui compartiment.

De asemenea, a fost dispus un control la nivelul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală pentru verificarea modului în care au fost eliberate codurile de parafa în cursul anului 2018.

"Direcţia de Sănătate Publică consideră regretabil acest fapt, conducerea va dispune toate măsurile necesare pentru ca un astfel de incident să nu se mai repete", se mai arată în comunicat.


Presa a relatat marţi că un fals medic de chirurgie plastică a lucrat pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept.

 Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Suceava Patru persoane, reținute în cazul jurnaliștilor agresați

18 Sep 2021 425

Iazul fostului colonel de securitate Dărămuș, situat în localitatea Dropia este verificat de Consiliul Județean, la solicitarea Prefecturii Constanța

14 Aug 2021 2100

Cercetat de DNA Constanța pentru luare de mită Petre Neacșa, director în Ministerul Transporturilor, contestă arestul la domiciliu

02 Aug 2021 964

Accident de muncă, pe bicicletă, în Constanța. Ce a pățit un cărăuș. Ancheta ITM Constanța

27 Jul 2021 1576

Salvatorii de la ISU Constanța, anchetați! Expertiză și noi audieri. Procurorii militari mai au nevoie de timp în cazul femeii care a căzut de la etajul șase

10 Jul 2021 2672

Percheziții și interceptări Furturi masive din Portul Agigea! Macaragii, marinari și docheri, condamnați

08 Jul 2021 3799

Dosarul Portul. Fost șef în Vama Agigea, despăgubit pentru ancheta DNA

07 Jul 2021 2028

ITM Constanța. Anchetă în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia

02 Jul 2021 904

Cine a sunat la 112 Detalii exclusive din ancheta polițistului de la Secția 5 din Constanța încătușat pentru vătămare corporală

08 Jun 2021 1845

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat ancheta privind explozia unui autoturism în parcarea Lebăda din Arad

29 May 2021 1020

Date din ancheta DIICOT Povestea unui asistent medical din Veneția prins când vindea droguri pe o plajă din Constanța. A luat cu executare

28 May 2021 1254

Noi detalii din ancheta care a dus la captura-record de heroină din Iran. O decizie luată la Constanța a dus spre succes

23 May 2021 1091

#DobrogeaDigitală In memoriam „borfașilor” martiri

14 May 2021 2407

Accident rutier grav la ieșire din Hârșova. Șoferul era băut. Pasagerul a murit (galerie foto)

11 May 2021 7984

Crimă la Cogealac! Date din ancheta procurorilor. Cercetările la final

27 Apr 2021 1095