Directorul Casei Judeţene de Pensii Cristina Samoilă „Persoanele vârstnice trebuie considerate un lucru de preţ“

În fiecare an, în această zi, lumea internaţională omagiază contribuţia pe care persoanele vârstnice au adus-o în societăţile din care provin şi este aproape imposibil de imaginat progresul unei ţări fără a fi luată în considerare proporţia şi nevoile acestora, rolul pe care vârstnicii îl joacă în familiile şi comunităţile în care trăiesc.

„Experienţa, abilităţile, cunoştinţele şi înţelepciunea vârstnicilor trebuie valorificate pentru a promova capacitatea umană de a construi şi de a susţine creşterea economică de care vor beneficia atât persoanele vârstnice, cât şi societatea în general, în mod deosebit într-o economie bazată pe cunoaştere, cum este cea a secolului 21.

Persoanele vârstnice trebuie considerate un lucru de preţ şi nicidecum o povară, iar guvernele şi societatea civilă trebuie nu doar să recunoască acest fapt, ci să întreprindă măsuri efective care să se adreseze, prin prisma potenţialului de dezvoltare, acestei categorii sociale importante.

Societatea românească trebuie să devină o societate pentru toate vârstele, în care orice individ, fiecare cu drepturi şi responsabilităţi, are un rol activ de jucat. În mod corespunzător, într-o societate pentru toate vârstele, generaţiile investesc unele în celelalte şi îşi împart rezultatele acestei investiţii, conduse de principiul reciprocităţii şi echităţii.

Obiectivul general al acestei zile aniversare îl constituie recunoaşterea persoanelor vârstnice ca o forţă in procesul de dezvoltare a societăţii prin împărtăşirea experienţei şi cunoştinţelor acumulate şi prin creşterea participării lor la viaţa activă.

Cu aceasta ocazie, întregul colectiv al Casei Judeţene de Pensii Constanta doreşte să transmită sentimentul de preţuire şi asigurarea că suntem şi vom fi mereu alături de dumnealor", le-a transmis persoanelor în vârstă", directorul Casei Judeţene de pensii Cristina Samoilă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1011

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 684

Firme Constanța Modificări importante în societățile Casa Niculescu SRL și Casa Niculescu Servicii Funerare SRL

22 Apr 2024 584

Rotamex SRL vrea să desființeze Casa Harghita din Satul de Vacanță. Primăria Constanța i-a respins solicitarea. Iată răspunsul!

21 Apr 2024 626

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 361

Evenimente Constanța 21 aprilie Iată unde pot petrece constănțenii astăzi

21 Apr 2024 542

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 711

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1434

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 752

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 578

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 622

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 600

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 825

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2279

MAEComunicat de presă Participarea secretarului de stat Traian Hristea la aniversarea a 10 ani a Oficiului Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice

15 Apr 2024 268