Directorul CET Govora, cercetat în libertate în dosarul lui Şova

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca directorul general al CET Govora, Mihai Bălan, să fie cercetat în continuare de DNA în libertate, sub control judiciar, în dosarul în care senatorul Dan Șova este urmărit penal pentru trafic de influență.
 
Instanța supremă a respins contestația DNA și a menținut o decizie din 20 noiembrie a unui alt complet de judecată, prin care s-a respins solicitarea procurorilor anticorupție de arestare preventivă a lui Mihai Bălan, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, relatează Agerpres.
 
În același dosar, DNA a cerut Senatului încuviințarea reținerii și arestării lui Dan Șova.
 
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
 
„Concret, Dan Șova i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA, de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Șova a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă", susțin procurorii.
 
Sursa foto: mondonews.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CET Palas are un nou director general. Monica Neacșu rămâne director tehnic

07 Mar 2024 1266

Cum va arăta noul CET din Constanța? (VIDEO)

06 Mar 2024 996

Va fi sau nu demolat faimosul turn de la CET Constanța? (FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 1669

Personalități Constanța Nubar Hamparțumian, director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie și cercetător legat de cetatea Histria

03 Dec 2023 1175

Știri Constanța Vremea rea a creat probleme, dar Termocentrale Constanța aduce vești bune!

26 Nov 2023 1207

#Dobrogea145 Aurel Presură, director general RAJA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

14 Nov 2023 1901

Personalități Constanța Aurelia Lăpușan, nume important pentru presa dobrogeană, în prag de aniversare

23 Jul 2023 1456

Maria Magiru și Lică Gherghilescu, propuși pentru tilul de Cetățean de Onoare al județului Constanța (DOCUMENTE)

20 Jul 2023 1346

CLM aprobă organigrama Termocentrale Constanța SRL care va prelua activele funcționale ale CET Palas va avea peste 250 de angajați (DOCUMENT)

28 Jun 2023 2608

Mariana Gâju, membră în Consiliul Director al Consiliului Autorităților Locale din Republica Moldova și România!

21 May 2023 1223

DIICOT anunță finalizarea unui mega-dosar! Directori trimiși în judecată. Sechestru pe bunuri la Constanța

02 Apr 2023 3269

Ar fi împlinit 75 de ani Doina Păuleanu, cea care a dus Muzeul de Artă din Constanța pe culmile gloriei naționale

29 Mar 2023 1735

Postul a fost scos oficial la concurs. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii va avea un nou manager

03 Feb 2023 1523

Schimbări în cadrul societății Neptun Olimp SA. Cine va ocupa funcția de director general al societăţii

30 Dec 2022 1862

Decizia a fost luată! Cristian Moldovan rămâne directorul general interimar al Ameropa Grains SA!

16 Aug 2022 2366